Cartea ceasului de nisip
- Cod produs:LB-2019-034
- Autor: Ernst JUNGER
- Editura: Humanitas
-
39,00 lei
DESCRIERE
Ernst JUENGER | Cartea ceasului de nisip
Humanitas, 2018
Traducere si prefata de Viorica NISCOV
||||
Extras din Prefata – Ernst Juenger – o calatorie prin casele timpului
Aparuta in 1954, poate nu intamplator spre mijlocul unui deceniu care, la randu-i, ocupa ca intindere pozitia mediana in destinul literar al lui Ernst Juenger, Cartea ceasului de nisip (Das Sanduhrbuch) este un fermecator si erudit eseu despre istoria instrumentelor de masurare a timpului, cu feluritele lor denumiri (etimologii, expresii idiomatice), forme, moduri de functionare si intrebuintari, din antichitate si pana in zilele noastre. Ea este totodata o meditatie grava si percutanta asupra duratei si inscrierii in durata a constiintei umane. Deci nu variatele-i metonimii tehnologice, cat timpul insusi, sub specia insusirilor, imaginilor si intelesurilor sale, figureaza in calitate de erou – august, caci misterios, omnipotent si incontrolabil – al acestei scrieri, care aduna, cerne si variaza nu putine din temele de reflectie predilecte ale autorului sau, de la Inima aventuroasa (Das abeteuerlicher Herz, 1929) si Muncitorul (Der Arbeiter, 1932), trecand prin Heliopolis (1949), Albinele de sticla (Glaeserne Bienen, 1957), La zidul timpului (An der Zeitmauer, 1959) si pana la jurnalele ultimilor ani, Saptezeci spulberati (Siebzig verweht, 1980-1995).
Cartea debuteaza cu o invitatie la drum spre adancul lucrurilor, un drum care urmeaza sa se desfasoare sub semnul simpatiei, al cautarii si al colectionarii: ”Nisiparnite – cititorul cunoaste desigur starea de spirit in care un obiect devine atragator, indiferent daca ne slujim de el zilnic sau il privim doar in treacat. Acesta e inceputul oricarei simpatii si al oricarei colectionari. Pornim prin a ne adanci in obiect si patrundem inauntrul lui. El ne reveleaza tainele sale, iar daca avem rabdare, vom vedea ca o taina urmeaza alteia. Pana si cea mai mica floare are radacini in nemarginire, si simpatia noastra e cea care o descopera. Umilitatea e doar ascundere.”
Un prim capitol, „Ambianta de nisiparnita”, ne vorbeste pe indelete despre starea de spirit a celui aflat in preajma ceasului de nisip, care, prin simpla-i prezenta, induce tihna, pace, melancolie senina, sentimentul binefacator al dilatarii timpului, indemnand la studiu si contemplatie. Drept suport simbolic ne sunt propuse gravurile lui Duerer Melancolia si Ieronim in chilie, in care talcul temporalitatii este de fiecare data concentrat in imaginea nisiparnitei.
In al doilea capitol, intitulat „Ceasuri si timp”, trece in revista diferitele tipuri de ceasuri solare, aproximand timpul concret, orientat dupa indeletnicirile primare ale omului – vanatoare, pescuit, pastorit -, apoi de „ceasuri elementare”, precum cele hidraulice (clepsidrele propriu-zise) si ignice (cu fitil si ceara, petrol sau ulei), masurand timpul prin masa si greutatea materiei; in fine, de ceasuri mecanice – stramosii masinariilor si automatelor moderne, devenite posibile prin descoperirea rotii: inventie epocala, a carei istorie reprezinta „un lant de aventuri spirituale” ce pot fi citite asemenea paginilor unui roman politist.
Un ultim capitol bogat este rezervat „Nisiparnitelor” (ceasurilor de nisip), ca o categorie speciala de ceasuri elementare.
Reduse la scara, aceasta ar fi canavaua „epica” tripartita, pe care se brodeaza tesatura labirintica a unor variate si pitoresti episoade de istorie a civilizatiei tehnice – dar, evident, nu numai -, care se cheama unele pe altele potrivit unei logici asociative libere sau dupa rigorile inlantuirii cauzale, schema ilustrativa urmarind in principal: prime atestari, dezvoltari in constructia formei de baza, tipuri mixte, functii multiple, raspandire in lume, eventuale reflexe in poezie si plastica.
1580 c/ aprox 1500/ 6 t/ 72
SPECIFICATII
| Traducere | Traducere si prefata de Viorica NISCOV |
| An aparitie | 2018 |
