Andrei DOSA | Ierbar

DESCRIERE

Andrei DOSA    |    Ierbar

POLIROM, 2019

Colectia Top 10+

Extras din pagina de debut a volumului

Trebuie sa recunosc, fara ea n-as mai putea face fata vietii. Deep down ma inspaimanta momentul cand va trebui sa admit fata de mine insumi ca fara ea nu sunt suficient de inteligent si relaxat. In ultimul timp manerele zilei se topesc fara nici un avertisment.

Degetele prietenilor sunt lipicioase de la kif. Uneori am impresia ca mintea mai lumineaza la primul fum, la contactul flacarii cu mugurasii hiperventilati. Ca actiunile noastre sunt pe alint. Ne alintam adictia, ne alintam cu gandul la vesnicie, suspendati in placere si uitare. Ne leganam in canapele pe muzica din apartament sau din club, ne ridicam doar ca sa bem apa.

Simt nevoia sa vorbesc, sa ies din desertul in care s-au pierdut atatea armate coloniale. Nu am nevoie de resursele exotice ale Orientului. Tot ce trebuie sa fac e sa-mi accept esecul si sa vad in ce l-as putea transforma. Dar ca sa-l pot accepta, trebuie mai intai sa vorbesc despre el. Macar asa, episodic si vag, atat cat imi mai permite creierul asta varza, atat cat imi permit plictiseala si lehamitea care se furiseaza in orice proiect al meu.

Extras de la p. 9 – Incizie curata in realitate

Toti incep sa vorbeasca in rime ca Foarta, iar eu trebuie sa-i ascult pentru ca eu-s taticul lor. Impart cu ei cea mai tare marfa corcita vreodata in laboratoarele hidroponice din subsoluri. Nu mi-e frica de politie pentru ca n-as putea spune ca fac asta pentru a obtine venituri ilegale. Ce fac eu e la limita dintre trafic si darnicie. Si oricum nu consumam foarte mult, n-atingem nici suta de grame pe luna. Unul dintre ei, cu ochelari mari dar finuti, din spatele carora priveste usor crucis, povesteste entuziasmat ceva. Cand, in sfarsit, reusesc sa ma concentrez, imi dau seama ca e vorba de relatarea inflorita a unui trip:

„Tocmai intram pe flow, dupa cateva minute in care am urmarit autist traseul cuiului prin incapere in loc sa ascult Homeliss Derilex. A fost incizie curata in realitate. Mi-am atintit privirea asupra tipei care punea muzica in subsol. [...]”

Extras/ pp. 7-8
Trebuie sa recunosc, fara ea n-as mai putea face fata vietii. Deep down ma inspaimanta momentul cand va trebui sa admit fata de mine insumi ca fara ea nu sunt suficient de inteligent si de relaxat. In ultimul timp, manerele zilei se topesc fara niciun fel de avertisment.
Degetele prietenilor sunt lipicioase de la kif. Uneori am impresia ca mintea mai lumineza doar la primul fum, la contactul flacarii cu mugurasii hiperventilati. Ca actiunile noastre sunt pe alint. Ne aliintam adictia, ne alintam cu gandul la vesnicie, suspendati in placere si uitare. Ne leganam in canapele pe muzica din apartament sau din club, ne ridicam doar ca sa bem apa.
Simt nevoia sa vorbesc, sa ies din desertul in care s-au pierdut atatea armate coloniale. Nu am nevoie de resursele exotice ale Orientului. Tot ce trebuie sa fac e sa-mi accept esecul si sa vad in ce l-as putea transforma. Dar ca sa-l pot accepta, trebuie mai intai sa vorbesc despre el. Macar asa, episodic si vag, atat cat imi mai permite creierul asta varza, atat cat imi permit plictiseala si lehamitea care se furiseaza in orice proiect al meu.
Extras/ Incizie curata in realitate
Toti incep sa vorbeasca in rime ca Foarta. Iar eu trebuie sa-i ascult pentru ca eu-s taticul lor. Impart cu ei cea mai tare marfa corcita vreodata in laboratoarele hidroponice din subsoluri. Nu mi-e frica de politie pentru ca n-as putea spune pentru ca fac asta pentru a obtine venituri ilegale.