Icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului - Sfantul Munte Athos

Sebastian SCHNOY | Istorie pentru cei care se tem de istorie. De la Napoleon am invatat sa nu ne spalam

0 opinii / Scrie o opinie
  • 38,45 lei

SAU
ne puteti contacta si la: 0751 166116

DESCRIERE

Sebastian SCHNOY  |  Istorie pentru cei care se tem de istorie. De la Napoleon am invatat sa nu ne spalam

Baroque Books & Arts, 2014

Colectia Savoir-vivre – coordonata de Dana MOROIU

Traducere din limba germana de Mihai MOROIU

||||

Extras de la coperta III

Sebastian Schnoy s-a nascut in 1969, la Hamburg. Dupa absolvirea studiilor de istorie, a ales o cariera de scena si astazi este considerat cel mai amuzant istoric al Germaniei.

„Istoricul este reporterul care niciodata nu a fost prezent la locul faptei.” – WILLIAM SOMERSET MAUGHAM

Extras din primul capitol – 1946-2007, Cand Europa mai era indragostita

Se spune ca paradisul ar fi in acel loc in care exista politisti britanici, mecanici germani, bucatari francezi, iubiti italieni si guvernanti elvetieni. Iar infernul acolo unde bucatarii sunt britanici, politistii germani, mecanicii francezi, iubitii elvetieni si guvernantii intregii povesti italieni.

In ziua de azi batranul nostru continent pare ca isi urmeaza mai departe drumul spre iad. Si cum se vede totul dinspre noi, germanii? Oare sa nu fi inceput demult si decaderea noastra?  Sa privim mai atent: in 1450, Gutenberg a descoperit tiparul cu litere mobile – o realizare starlucita, caci pana atunci aproape toate cartile erau copiate cu migala, de mana. Nici cinci sute de ani mai traziu, un alt Guttenberg (cu „tt”) a repus in drepturi copiatul.

Apoi, noi, germanii, ne stingem incet, dar sigur. Luxemburghezii si chinezii au ajuns sa reprezinte, impreuna, un sfert din populatia globului! Este cifra cu care ii face placere prim-ministrului luxemburghez Jean-Claude Juncker sa-si sperie ascultatorii, cand acestia sunt de parere ca tara sa ar fi atat de mica, incat nu merita sa le dai atentie reprezentantilor ei. In ceea ce priveste dimensiunile ei, nu se poate, desigur, ridica nicio obiectie. Judecand strict, Juncker are mai putini supusi decat primarul Hamburgului. Dar lucrurile pot fi privite si din alt punct de vedere, reusind sa descoperim poate, in cele din urma, cat mai multe din ceea ce inseamna adevar, bine si frumusete.

Stiati, spre exemplu, ca de-a lungul istoriei Germania a fost de sapte ori in faliment, in vreme ce Grecia doar de cinci ori? Adica mai au dreptul la doua incercari!

Parerea unanima, auzita astazi peste tot in Europa – aici germani harnici, dincolo greci lenesi, italieni vaicareti, spanioli naraviti la consum si irlandezi beti – nu mai pare atat de credibila daca aruncam o privire in istorie. Tocmai ei, adesea dojenitii sud-europeni, au avut in urma cu mii de ani o civilizatie dezvoltata, cu blocaje de circulatie, interdictii de parcare, incalzire din podea si blind dates – intr-o vreme in care din padurile noastre de stejar se auzea doar grohaitul stra-stra-strabunicilor nostri, care isi dadeau in cap unii altora.  Si daca ar fi sa ascultam cu atentie, unii dintre noi grohaie si acum – dar acesta e cu totul alt subiect. Un lucru este limpede: stramosii nostri germanici si-au inceput odinioara cariera europeana in postura de barbari, pentru ca apoi sa fie reeducati, atingand nivelul de mojici. Se avantau uneori in batalie goi-pusca, derutandu-si teribil inamicii. Daca ati vazut vreodata pe o plaja de nudisti persoane ajunse la o varsta jucand volei, veti intelege imediat ce spun. Prin efectul centrifug, in zbor, formele isi schimba cu totul dimensiunile. De aceea si fugeau romanii ingroziti din calea lor.

Extras de la p. 121

Frederic (cel Mare, nn LB) a picat ca din cer cand si-a dat seama ca trebuie sa respecte si el noile legi. Incercand, pentru extinderea parcului de la Sanssouci (sans souci: fara griji, in franceza), oaza lui de loisir, sa il exproprieze pe un morar si sa-i darame moara, acesta i s-a opus. O fi el rege, dar drepturile fundamentale ale morarului trebuie respectate. Proprietatea lui privata era inviolabila, iar curtea de la Berlin libera sa decida. Nu putin s-a mirat regele de un asemenea aplomb. Prin urmare, moara a ramas in picioare si a supravietuit pana in al Doilea Razboi Mondial. Si o replica a ei exista si astazi, chiar in spatele palatului. [...]

Rege este o titulatura deosebit de comoda, ce o inlocuieste pe cea de „dictator”, cu exceptia situatiilor in care poporul l-a deposedat de puteri si il mai pastreaza doar din nostalgie, asa cum se intampla astazi in Spania, Belgia, Olanda, Marea Britanie sau Suedia. Ceea ce are farmec, atat timp cat exista parlament si familia regala raspunde strict de asigurarea numarului suficient de povesti apte de scandal. Fie ca regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei se tine de petreceri in companii deocheate, fie ca Juan Carlos I al Spaniei merge la vanatoare de elefanti in vreme ce tara sa e pe marginea falimentului, fie ca printul Harry din Anglia sustine ca a fost un bun tragator in Afghanistan datorita succeselor sale la jocurile video, ori ca merge la carnaval imbracat in uniforma nazista – fara ei am avea mult mai putin distractie.

Pe vremea lui Frederic cel Mare, in schimb, regele trebuia sa fie despot, realitate de la care nu il salva nici vointa sa de modernizare. Si in celelalte regate in care se vorbea germana domneau tirani fara limite, si asta a durat pana la 1848. Mai bine de trei secole dupa rascoalele taranesti, germanul de rand nu facuse niciun pas inainte, in vreme ce alte popoare se descotorisisera de mult de regii lor. Britanicii, inca din 1688, prin Glorious Revolution. De acord, englezii sunt politicosi, alungarea ar fi fost o exagerare, insa de atunci cuvantul parlamentului a avut mereu mare greutate.

Apoi, in 1776, au dat lovitura si americanii, iesind din imperiu. De atunci nu mai sunt colonie a coroanei. Si nici de rege nu au mai avut nevoie, cu exceptia lui King of Pop.

In 1789 s-au dezlantuit francezii, iar revolutia lor a avut cu adevarat sare si piper. Bine, bucuria a fost de scurta durata, libertatea, egalitatea si fraternitatea castigate au lasat in scurt timp locul unui asemenea regim de teroare, incat francezii s-au bucurat de-a dreptul cand la carma a venit iarasi un dictator cu o palarie amuzanta, Napoleon pe numele lui.

In anul 1848, anul de care vrem sa ne ocupam acum, francezii au pornit in februarie urmatoarea lor revolutie, proclamandu-si cea de-a doua republica.

Si germanii? Nu, nu se poate spune ca nu au protestat si stramosii germanilor, starea de spirit de la Berlin, in 1848, ar fi putut sa duca la revolutie, asta se simtea. La Viena, se raspandise vestea, revolutia era in plina desfasurare, ceea ce i-a stranit cel mai tare pe berlinezi. Cum sa aiba austriecii, vestiti pentru blandete, mai mult curaj decat ei?

SPECIFICATII

Traducere Traducere din limba germana de Mihai MOROIU
An aparitie 2014