Pr. Prof. Dr. Nicu MOLDOVEANU | Istoria muzicii bisericesti la romani

DESCRIERE

Pr. Prof. Dr. Nicu MOLDOVEANU    |    Istoria muzicii bisericesti la romani

Editura Basilica a Patriarhiei Romane – Bucuresti, 2010

Tiparita cu binecuvantarea Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

||||

Introducere, pp. 8-9/ e x t r a s

De altfel, Noul Testament ne relateaza in multe locuri ca primii crestini, fie acasa, fie in adunarile comune, foloseau cantarea religioasa.

Fundamentale sunt si indemnurile marelui Apostol Pavel catre crestinii din diverse comunitati: vorbiti intre voi in psalmi si in laudesi in cantari duhovnicesti sau cantati in inimile voastre lui Dumnezeu, multumindu-I in psalmi, in laude si in cantari duhovnicesti (Efeseni 5, 19; Coloseni 3, 16 s.a.).

Si daca noua religie s-a infiripat si s-a intarit la inceput in mediul evreiesc al templului, era firesc sa se foloseasca de muzica sau de cantarile iudaice, evitand instrumentele sau dansurile, pe care Biserica crestina de atunci, dar si de mai tarziu, le-a exclus din cultul ei, recomandand, prin excelenta, cantarea vocala, recomandare pe care  o vom gasi la majoritatea Sfintilor Parinti ai Bisericii.

Dar crestinismul n-a ramas cantonat multa vreme in spatiul iudaic, mai ales ca la anul 70 d.Hr., Ierusalimul a fost ras de pe fata pamantului de catre romani, ci s-a raspandit cu precadere in spatiile grecesti din Asia Mica, Egipt, Macedonia, Grecia si pana la Roma.

In cazul acesta, este greu de admis ca grecii, care aveau un sistem muzical bine conturat, chiar perfect, sa fi imprumutat intru totul muzica iudaica.

De aceea, credem ca, daca scrierile Noului Testament circulau in limba greaca, vorbita pe o arie destul de intinsa, atunci si cantarea greceasca s-a impus de la inceput. [...]

Cu vrema crestinismul s-a raspandit, comunitatile devenind puternice, dar si numeroase, asa ca se impunea ca multimile sa fie strunite pentru evitarea dezordinii.