Oamenii Unirii

DESCRIERE

Daniela SONTICA  |  Oamenii Unirii

Editura TRINITAS a Patriarhiei Romane, 2018

Colectia Media Christiana

Seria Radio TRINITAS

||||

Extras din Cuvantul autoarei

Unul dintre anii cei mai incarcati de sens din cati am trait este, fara niciun dubiu, 2018. Niciodata nu am simtit ma aproape trecutul tarii mele, ca acum, la implinirea unui secol de la Marea Unire. Niciodata nu am fost mai dornica sa descopar lucruri despre viata si faptele marilor noastre personalitati care au facut ceva durabil pentru Romania. Cufundandu-ma zilnic in „paginile” trecutului, dorinta de a intra si mai mult in lumina filelor vechi crestea odata cu aflarea evenimentelor, intamplarilor si actiunilor, iar biografiile celor studiati se conturau intr-un mare basorelief in care ii vedeam legati de acelasi vis, al unitatii.

Am citit carti de istorie, memorii, jurnale, insemnari despre clipele marete din 1918, dar si scrieri ce-i evoca pe cei care s-au jertfit in razboiul de intregire nationala. Intr-o forma mai restransa, potrivita comunicarii radiofonice, ceea ce am aflat in urma documentarii mele am rostit in cadrul rubricii „Oamenii Unirii”, difuzata la Radio TRINITAS in emisiunea matinala „Viata Cetatii”.

Ideea ca toate aceste biografii si contributii ale fauritorilor Romaniei Mari sa fie adunate  intr-o carte ii apartine Preafericitului Patriarh Daniel, caruia ii multumesc. Sper ca lectura acestei carti sa aduca in inimile cititorilor mai multa recunostinta fata de inaintasi.

Extras din capitolul Regele Ferdinand – Intregitorul Romaniei

Unirea tuturor romanilor intr-un singur stat national in 1918 s-a petrecut in timpul domniei Regelui Ferdinand (1914-1927), numit pentru aceasta Intregitorul.

Nascut la Sigmaringen, in 1865, Ferdinand provenea dintr-o familie cu traditie dinastica, fiind cel de-al doilea fiu al principelui Leopold de Hohenzolern-Sigmaringen, fratele mai mare al regelui Carol I, si al principesei Antonia de Saxa-Coburg-Gotha, infanta Portugaliei.

Pe 18 martie 1889, Ferdinand este declarat in mod oficial mostenitorul tronului, primind titlul de Alteta Regala Principe de Romania. S-a casatorit cu principesa Maria de Edinburgh, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. Ferdinand si Maria au avut sase copii: Carol (1893), Elisabeta (1894), Marioara (1900), Nicolae (1903), Ileana (1909) si Mircea (1913), ultimul murind, la varsta de numai patru ani, de febra tifoida.

Ferdinand era inzestrat cu o memorie extraordinara si avea lecturi vaste. Marea sa pasiune pentru botanica avea s-o descrie potrivit Sterie Diamandi:

„In botanica putea sa rivalizeze cu cei mai buni reprezentanti ai acestei stiinte. Asistenta ramanea naucita cand, in tovarasia lui Parvan, descifreaza la Histria niste inscriptii grecesti si latinesti.”

Era inalt, zvelt, cu fruntea lata, nasul coroiat, ochii albastri, mustata stufoasa, urechi foarte mari, din cauza carora s-a straduit ca in toate portretele sa fie reprezentat din profil. Pentru un sef de stat avea marele defect al timiditatii.

In deciziile importante s-a bazat pe sfaturile lui Ion I. C. Bratianu, ale consilierului sau apropiat Barbu Stirbey si ale reginei Maria.

Cand a venit in Romania, Ferdinand isi propusese ca regula de constiinta sa faca abstactie de sine insusi, sa nu tina socoteala de originile sale, nici de familia sa: „Sa nu vad decat Romania, sa nu cuget decat la ea, sa nu exist decat pentru ea. Nu se domneste asupra unui popor pentru sine, ci pentru acel popor.” Aceste cuvinte apartin regelui Ferdinand al Romaniei si le-a rostit adresandu-se literatului si jurnalistului francez Robert de Flers, un apropiat al Casei Regale Romane. Acestui crez Ferdinand i-a urmat intocmai, iar in imprejurarile Primului Razboi Mondial el a putut sa dovedeasca din plin ca se gandeste la popor mai mult decat la sine.

Putini romani avusesera incredere in ceea ce spusese la depunerea juramantului, cand a devenit rege, in 1914: „Jur sa fiu un bun roman!”. Suna frumos, dar cum putea sa fie un bun roman un rege care era german? Istoria avea sa arate din plin ca Ferdinand era intr-adevar „cel Loial”, dovedindu-se cu adevarat credincios fata de poporul roman.