Lucian BOIA | Balcic – micul paradis al Romaniei Mari

DESCRIERE

Lucian BOIA    |    Balcic – micul paradis al Romaniei Mari

HUMANITAS, 2014

||||

Extras din primul capitol - Cadrilaterul

Una peste alta, Cadrilaterul a adus romanilor mai multe griji decat motive de satisfactie. Cu o exceptie: o unica si splendida exceptie. Un dar neasteptat: Balcicul.

In preajma anexarii Cadrilaterului (1878, nnLB), Balcicul numara 6641 de locuitori, dintre care vreo 3000 de bulgari si putin peste 2000 de turci. In numar mai mic, traiau aici tatari, greci, evrei, armeni si tigani. Nu lipseau nici romanii: 17 in total! Un oras comercial, port la Marea Neagra, al treilea port al Bulgariei, in ce priveste exportul, dupa Varna si Burgas. Prelucra si exporta grane. „Are o fabrica foarte mare de faina, fidea, gris si macaroane. Este centrul unei plasi foarte fertile, cu agricultura cea mai moderna din Bulgaria.”

Lipseste ceva din aceasta descriere? Frumusetea locului, sa zicem. Vor fi remarcat-o si bulgarii, dar cum era propriul lor tarm de mare, n-au avut motive sa se lase prea tare sedusi. Romanii insa au cazut instantaneu sub farmecul lui. Si astfel a inceput legenda Balcicului: legenda romaneasca a unui oras turco-bulgaresc.

Extras din capitolul 2 – Romanii si marea

Romanii nu s-au lasat usor ademeniti de mare. Popor de deal, de munte, de campie, in tot cazul, popor „continental”, deloc maritim: marea n-a facut parte din sinteza romaneasca de civilizatie. Primirea Dobrogei in 1878 n-a fost intampinata cu bucurie, mai mare era deziluzia pierderii judetelor din sudul Basarabiei. Potentialul maritim al Dobrogei a devenit evident abia cu timpul.