Romania continua. Schimbare si adaptare in comunism si postcomunism

DESCRIERE

CATALIN AUGUSTIN STOICA  |  Romania continua. Schimbare si adaptare in comunism si postcomunism

Humanitas, 2018

||||

Extras din prezentarea autorului

Catalin Augustin Stoica este doctor in sociologie al Universitatii Stanford; are doua masterate in sociologie – unul la Stanford si unul la Universitatea Central-Europeana. In prezent este conferentiar la Facultatea de Stiinte Politice din cadrul Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative (SNSPA, nn LB). Intre 2007 si 2015 a fost director general al Centrului de Sociologie Urbana si Regionala (CURS). A publicat studii pe tema comunismului si postcomunismului in reviste si volume de specialitate aparute in Romania, SUA, Germania si Polonia.

Extras din Prefata – Cuvant inainte

Surprinzatoarele revolutii din 1989 si schimbarile ce le-au urmat au facut obiectul a numeroase studii, ducand la aparitia unei adevarate industrii. Interesul pentru tranzitie e absolut legitim, intrucat perioada de dupa caderea comunismului s-a dovedit fascinanta. Parafrazandu-l pe istoricul american Martin Malia, problema pusa cercetatorilor si decidentilor politici poate fi sintetizata cu umor, nu lipsit de amaraciune, astfel: e usor sa faci o ciorba de peste dintr-un acvariu, dar cum transformam ciorba inapoi in acvariu?

Sarcina refacerii acvariului a fost si mai dificila daca tinem cont de conditiile specifice fiecareia dintre fostele tari comuniste. Conform unuia dintre personajele volumului de semifictiune Adam Smith Goes to Moscow: A Dialogue on Radical Reform, de Walter Adams si James W. Brock, pentru un prim-ministru al unei tari din centrul si estul Europei, aceste conditii sunt extrem de importante: „Trebuie sa avem in vedere faptul ca, bunaoara, potrivit Centrului pentru Studierea Opiniei Publice din Moscova, in 1990, 42% dintre cetatenii fostei URSS credeau in telepatie, 57% credeau in curele de vindecare transmise in direct la televizor, 42% in astrologie, si 35% in vrajitorie [...]. In alegerile generale din Republica Ceha [de la inceputul anilor ’90 – n.m.] au candidat  40 de partide, coalitii si miscari politice, inclusiv formatiuni precum Prietenii Berii sau Initiativa Erotica Independenta”. Exemplele invocate de inaltul oficial est-european fictiv aveau rolul de a tempera entuziasmul unui consultant economic american  in legatura cu aplicarea terapiei de soc in toate fostele tari comuniste, indiferent de specificul si istoria recenta a acestora.

Trei decenii mai tarziu, multi est-europeni par a fi dezamagiti. Nu e vorba de faptul ca asteptarile initiale cu privire la prosperitate si democratizare nu s-au realizat intocmai si mai ales imediat. Nici nu se putea, intrucat asteptarile de atunci erau nerealiste – un lucru pe care azi il admit multi. E vorba despre altceva, despre sentimentul ca ceva, undeva, inca mai scartaie. Desi tarile din regiune au trecut prin numeroase transformari si au inregistrat progrese evidente in multe domenii, unele aspecte  ale prezentului pun sub semnul radicalismul momentului de ruptura din 1989, generand  impresia de „deja fu” – asa-zisul sentiment oltenesc de retraire al unui moment din trecut.

Spre exemplu, potrivit primei editii a suplimentului revistei Capital, „Top 300 cei mai bogati romani”, in anul 2003, pe primele douazeci de locuri se situau sapte persoane despre care se spune ca, direct sau indirect (prin intermediul familiilor), au avut legaturi cu varfurile sistemului comunist sau au fost lucratori ai Securitatii, conform propriilor declaratii (e. g., Iosif Constantin Dragan, familia Paunescu, familia Voiculescu, George Copos, Nicolae Badea – fostul ginere al lui Ion Dinca, inalt oficial al regimului Ceausescu -, Viorel Catarama si Ioan Niculae). Acestora li se adauga alte cinci persoane care fie ca aveau experienta de afaceri in afara tarii, fie activasera in tara in minusculul sector economic privat ori in cel al economiei gri (ilegale) din timpul comunismului (e. g., Ion Tiriac, Frank Timis, Fathi Taher, George Becali, Dinu Patriciu).

In editia din 2017 al aceluiasi supliment, intre primii douazeci cei mai bogati romani se situau trei persoane despre care se spune ca, direct sau indirect (prin intermediul familiilor), au avut legaturi cu varfurile sistemului comunist (e. g., I.C. Dragan, Gabriel (Puiu) Popoviciu – si el fost ginere al lui Dinca – si familia Voiculescu). Tot in primele douazeci de locuri se mai situau trei „noi” capitalisti cu experienta de afaceri fie in afara tarii, fie in tara, in economia secundara de dinainte de 1990 (e. g., Ion Tiriac, FrankTimis si George Becali). [...]

Din ratiuni pe care le voi explica de indata, ma opresc asupra ocupantului primului loc al editiei din 2003 a topului revistei Capital, I.C. Dragan. Potrivit unor diverse surse, I.C. Dragan a fost apropiat sau simpatizant al Garzii de Fier. Plecat la o bursa de studii in Italia in 1940, a ramas acolo si – dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial – a pus bazele unei afaceri de distributie a gazului lichefiat, ce s-a dovedit a fi extrem de profitabila. Intr-o prima etapa, regimul comunist de la Bucuresti il considera persona non grata, dar, spre sfarsitul  anilor ’70, are loc un dezghet al relatiilor cu Romania socialista. Apropierea de Ceausescu s-ar fi datorat pasiunii pe care I.C. Dragan o avea pentru istoria tracilor si a dacilor, pasiune ce s-a concretizat in scrieri si actiuni consonante cu ideile protocroniste promovate de regimul de la Bucuresti. Pasiunii pentru traci i s-a adaugat admiratia pentru Ion Antonescu, admiratie concretizata prin coordonarea si publicarea in Occident a patru volume dedicate acestuia. Conform unor fosti oficiali comunisti, I.C. Dragan ar fi incercat, si, dupa altii, a si reusit sa faca afaceri cu Romania lui Ceausescu. Dupa 1989, a revenit in tara, unde a infiintat o editura, posturi de radio, un ziar, o fundatie si o universitate, avand legaturi mai mult decat amicale cu Eugen Barbu si Corneliu Vadim Tudor. Evident, alaturi de aceste initiative cultural-educationale, si-a extins afacerile din Italia in Romania, mai ales prin compania Butan Gas. La venerabila varsta de 78 de ani s-a casatorit cu o tanara romanca de numai 22 de ani. Aceasta din urma era fiica generalului Stefan Gusa, fost sef al Marelui Stat-Major, trimis de Ceausescu la Timisoara in 1989 pentru a reprima miscarile de protest si recuperat apoi de Ion Iliescu si guvernul sau provizoriu.

Ceea ce il distinge pe I.C. Dragan este flotabilitatea sa extraordinara, biografia sa reprezentand un adevarat arc peste timp si regimuri politice. Asa cum am mentionat anterior, si in cazul altor persoane din topul revistei Capital exista numeroase legaturi biografice si de afaceri cu trecutul, mai ales cu cel comunist. Parcurgerea acestui clasament sau a altora similare (e. g., topul 500 Forbes Romania) poate genera frustrari si depresii multor cetateni ai acestei tari, in special celor care au trait momentele de euforie din decembrie 1989 si au crezut ca structurile regimului comunist au fost total dezintegrate. Parafrazand titlul excelentei etnografii a lui Caroline Humphfrey, Marx Went Away – But Karl Stayed Behind, se pare ca, desi Ceausescu a plecat, nea Nicu a ramas – intr-o forma sau alta -  cu noi. 

Extras/ pp. 179-180

Capitalismul politic postcomunist se sprijina, asadar, exact pe retelele „baietilor destepti”din timpul comunismului sau pe capitalul lor politic. Cu toate acestea, rata mare de supravietuire a fostelor elite comuniste si existenta acestor retele nu aveau cum sa conduca de unele singure la aparitia capitalismului politic. Un element-cheie in povestea capitalismului postcomunist il constituie caracteristicile birocratiilor de stat. De exemplu, David Wank sugereaza ca ceea ce diferentiaza China de anumite tari est-europene este gradul de integritate birocratica (insa nu in sens etic). Gradul ridicat de integritate birocratica pe perioada tranzitiei la economia de piata a pastrat relatiile patron-client relativ intacte in cazul Chinei. In consecinta, „s-a contat pe normele populare si autoritatea ierarhica ca mecanisme de constrangere si control in tranzactiile dintre stat si agentii comerciali privati”. Astfel, structurile ierarhice de autoritate din China – autoritatile locale si structurile de partid – au exercitat un control mai eficient asupra „demnitarilor care depasesc limitele impuse de comunitate in ceea ce priveste valoarea acceptabila sau legitima a mitei”. Mai mult, parafrazandu-l pe Wank, tarilor est-europene le-a reusit mai bine dezintegrarea controlului statului decat descentralizarea lui, cum s-a intamplat in cazul Chinei.