Lev TOLSTOI | Hagi Murad

DESCRIERE

Lev TOLSTOI   |    Hagi Murad

POLIROM, 2020

Colectia Top 10+

Traducere din limba rusa si note de Ana-Maria BREZULEANU

||||

pp. 6-7/ extras

[...] O tulpina era franta la jumatate si partea cu floarea terfelita la capat statea aplecata spre pamant. Cealalta, desi murdara de glodul negru, se tinea dreapta. Se vedea ca tufa fusese strivita de o roata si mult mai tarziu se ridicase iarasi; de aceea statea aplecata intr-o rana, dar se inaltase din nou. Parea ca cineva ii ciuntise trupul, ii smulsese maruntaiele, ii rupsese mana, ii scosese ochii. Ea insa se tinea pe picioare si nu se preda omului care-i potopise suratele din jur.

„Cata energie! mi-am spus. Pe toate le-a invins omul, a nimicit milioane de ierburi, dar ciulinul asta nu se da batut.”

Si mi-am adus aminte de o veche istorie din Caucaz, pe care in parte am vazut-o cu ochii mei, in parte am auzit-o de la martori, iar restul mi l-am imaginat. Intamplarea aceasta, asa cum s-a inchegat in memoria si inchipuirea mea, s-a petrecut precum urmeaza.

I

Era spre sfarsitul anului 1851.

Intr-o seara rece de noiembrie, Hagi Murad intra calare in aulul cecen Mahket, un sat rebel, invaluit la ora aceea in fumul mirosind placut a tizic ars.

Abia se stinsese cantarea incordata a muezinului si in aerul curat de munte, imbibat de mirosul fumului de tizic se desluseau limpede, dinspre fantana – razbatand prin mugetul vacilor si behaitul oilor ce se impastiau pe la casele inghesuite ale satului, lipite unele de altele ca un fagure – glasurile guturale si certarete ale ale barbatilor si cele ale femeilor si copiilor.

Hagi Murad era naibul* lui Samil, faimos pentru faptele lui de vitejie, care nu pornea la drum decat cu steagul sau cu blazon si insotit de cateva zeci de murizi care-si demonstrau iscusinta intr-ale calariei galopand in jurul lui.

*) Capetenie locala in Caucaz sau omul de incredere al comandantului.