DESCRIERE
Maria PASTOURMADZIS
Jertfa si inviere - roman
Traducere din greaca de Cristian Spatarelu
Editura Egumenita, 2024
Părintele Stefanos intră în salonul spitalului. Afară aşteptau cele patru femei. Două mame şi două surori. Auzeau plânsul prin uşa închisă.
— Am rănit-o pe Anastasia. Mi-am părăsit copilul. Am amăgit-o pe Ştefania, pe Emanuela. Am rănit, am rănit atât de mult! plângea Iorgos. Nu merit iubirea lor. Nici mila lui Dumnezeu. Dar îmi arunc sufletul mizerabil în abisul bunătăţii Lui.
— Ai venit, fiule. Te-ai întors, spuse emoţionat bătrânul preot. Treizeci de ani te-am aşteptat. Şi m-am rugat. Ştiam că vei veni!
Şi-a pus patrafirul peste el.
— Linişteşte-te, fiul meu. Dumnezeu le-a luat pe toate pe crucea Lui. Acum eşti curat. Fără pată.
Strălucea. Faţa i se liniştise. Lacrimi de pocăinţă îi curgeau din ochi.
Singurele cuvinte care au fost schimbate în acel salon au fost „iartă-mă” şi „te iubesc”.
Peste puţin s-a adâncit în letargie. Pleca spre veşnicie. În mângâierile copiilor lui, în iubirea lor şi a lui Dumnezeu.
Buzele lui şoptiră un „iertaţi-mă” adânc şi îşi închise ochii. Zbură la ceruri.
Era 11 mai. Aceeaşi zi în care plecase bunica Areti, îşi aminti Anastasia.
* * *
L-au condus în călătoria spre lumină.
Plângeau, erau îndurerate. Dar era un plâns liniştitor şi dulce. Ştiau că plecase pocăit spre Învierea veşnică…
Emanuela se sprijinea între Anastasia şi mama ei.
— Ne vom reîntâlni, tată!
Elpida dădu din mână în semn de rămas bun.
— Ne vom cunoaşte în Rai, tată!
Stăteau lângă crucea înfiptă în pământul proaspăt.
Anastasia privi în sus. Cerul strălucea senin. I se părea că o vede iarăşi pe bunica Areti zâmbindu-i.
„Iar dacă a ta cunună va scoate spini, să nu-ţi fie frică. Trăim pentru Rai. Acesta este nădejdea noastră!”
Ochii i se umplură de lacrimi.
Acum Iorgos lua cu el cununa ei – cununa ei de nuntă însângerată, cu câteva flori şi nenumăraţi spini care au străpuns-o – şi o înălţa în mâinile lui Dumnezeu.
Şi Dumnezeu o va face cunună de sfinţenie.
Elpida, copilul Raiului, îşi plecă funtea pe pieptul ei.
„Am purtat cununa mea de spini, bunico. N-am refuzat-o”, şopti Anastasia, privind spre cer.
Ochii i se luminară.
„Pentru că trăim pentru Rai, acesta este nădejdea noastră”.
