DESCRIERE
Rugaciunea lui Iisus in Bizant – manifeste „hrisostomiene” si comentarii
Traduceri si studiu de diac. Ioan I. ICA jr
Colectia FIlocalica
Sibiu – DEISIS, 2021
Extras/ IV Sfantul Ioan Hrisostom si rugaciunea lui Iisus – studiu
O epistola isihasta „hristonomiana” in Bizantul secolului XIV
Duminica dupa-amiaza, 10 iunie 1341, in galeriile din latura sudica a impunatoarei bazilici Aghia Sofia din Constantinopol numite „catehumenii”, intrucat la origine erau destinate catehumenilor si rezervate ulterior sinoadelor sau altor adunari bisericesti, avea loc un sinod cu o tematica mai putin obisnuita decat temele canonice sau dogmatice aflate de regula pe agenda unor astfel de evenimente. Prezidate de imparatul Andronic III Paleologul (1328-1341) si de patriarhul ioan XIV Kalekas (1334-1347), alcatuit din arhierei, egumeni, clerici si un numeros public, incluzand prezenta intregului senat, sinodul fusese reunit ca sa arbitreze disputa desfasurata de cativa ani intre doi monahi eruditi: filozoful Varlaam din Calabria (1290-1348) si isihastul Grigorie Palama de la Athos (1295-1357).
Venit in 1330 in Constantinopol, Varlaam s-a remarcat prin cultura si interesele sale stiintifice, dialogand si polemizand cu intelectualii si umanistii bizantini. Mandatat de imparat sa poarte un dialog teologic cu o delegatie dominicana venita in 1334 in Constantinopol sa negocieze unirea Bisericilor, Varlaam redactase cu acest prilej optsprezece tratate antilatine criticand argumentatia scolastica tomista a adaosului „Filioque” si primatul papal. Critica antiscolastica a lui Varlaam a atras atentia ieromonahului athonit Grigorie Palama conducand in urmatorii doi ani la o dezbatere intre cei doi asupra naturii demonstratiei in teologie si a relatiei dintre teologie si filozofie.
Extras/ I. Sfantul Ioan Hrisostom despre rugaciunea launtrica – La Ana, mama lui Samuel [1 Regi, 12-13] (Antiohia, 387)
Nimic nu egaleaza rugaciunea, iubitilor, nimic nu e mai puternic decat credinta. Si pe amandoua ni le-a aratat Ana. [...] Lasati-ma sa povestesc putin despre cuvintele rostite ca sa invatati blandetea si gandul bland al femeii. „Si pe cand inmultea ea rugaciunile inaintea Domnului, si Eli preotul se uita la gura ei” [1 Regi 1, 12]. De o dubla virtute da marturie pentru aceasta femeie aici scriitorul: perseverenta in rugaciuni si veghea gandirii; una spunand „inmultea”, iar cealalta adaugand „inaintea Domnului”. Pentru ca toti ne rugam, dar nu toti inaintea Domnului; caci atunci cand trupul zace pe pamant si gura flecareste in zadar, iar gandirea se plimba peste tot, prin casa si prin piata, cum va putea spune unul ca acesta ca s-a rugat inaintea Domnului? Fiindca inaintea Domnului se roaga cel care isi aduna sufletul de peste tot si nu mai are nimic comun cu pamantul, ci s-a mutat pe sine insusi in cer scotand afara din suflet orice gand omenesc. Asa cum a facut atunci si aceasta femeie; caci, adunandu-se in intregime pe sine insasi si incordandu-si gandirea, cheama pe Dumnezeu cu suflet indurerat.
