Infruntare la nivel inalt de Ismail KADARE

DESCRIERE

Ismail KADARE
Infruntare la nivel inalt
Misterul convorbirii telefonice Stalin-Pasternak
HUMANITAS FICTION, 2022
Colectia Raftul Denisei – coordonata de Denisa COMANESCU
Traducere din albaneza de Marius DOBRESCU

Extras/ Partea intai/ I/ pp. 12-13
In zilele campaniei impotriva lui Pasternak, discutia lui telefonica cu Stalin, in legatura cu arestarea lui Mandelstam, era pomenita ca unul dintre evenimentele decisive care contribuisera la umilirea poetului. Mai ales partea aceea a discutiei in care Stalin l-a intrebat ce crede despre Mandelstam. Se cunosteau cinci sau sase versiuni ale discutiei, dar se zvonea ca ar fi mai multe, una mai sumbra decat alta.
Idiotule, l-am apostrofat din nou pe bielorus, dar mai mult pe mine, ca visam asa ceva.
Dar asta nu m-a impiedicat ca o bucata de vreme sa ma chinui sa raspund la intrebarea daca mai exista sau nu vreo alta versiune.
Tovarasul Enver vrea sa va vorbeasca... Ce credeti despre Mandelstam... Adica despre Lasgush Poradeci, sau Pashko, sau Marko, care... s-ar fi putut intoarce din nou acolo... Sau, si mai simplu, despre Agolli, Qiriazi, Arapi... care... puscarie... care nu fusesera inca in puscarie. Pe scurt, ce gandesti despre tine.
Despre ultima varianta, adica despre mine, mi-ar fi fost mai usor. Eu, ca si toti ceilalti, vreau sa scriu despre viata...

Statia se afla pe trotuarul din dreapta. Troleibuzul numarul trei. Mergi mai departe pana la Piata Puskin. Acolo se afla monumentul pe care, cu siguranta, il stii. Exegi monumentum etc. Apoi il depasesti prin dreapta, traversezi strada Gorki si, cativa pasi mai incolo, incepe bulevardul Tverskoi, care o taie.

Mai departe este simplu. In mai putin de un minut pe jos, pe trotuarul din dreapta, iti iese inainte poarta Institutului Gorki. Iti iese singura, pricepi? Chiar daca nu vrei, tot iti iese... Cum sa nu vreau? De ani de zile visez sa vin aici. De ce sa nu vreau? De ce? Ori de cate ori credem ca vrem ceva, in realitate nu vrem.

O, nu. Am incercat de atatea ori sa ajung aci. Troleibuzele nechezau ca niste cai salbatici. Strada era numai gropi. Pana ce am zarit, in fine, celebrul monument. Mergeam, cum mi s-a spus, prin dreapta lui...

Ce monument, baiete? Vorbesti aiurea. Nu exista un asemenea monument aici... Cum, nu? Monumentul lui Puskin. M-am plimbat de atatea ori prin preajma lui. Ai avut vedenii, nu e nici un monument aici. Ha, ha, ha, dar il stie toata lumea: exegi monumentum... Hai, continua, flacau. Mi-am ridicat un monument cum mana omului nu poate. Da, un monument „nerukotvornii”. Ai cazut in capcana. Un monument faurit nu cu mana, ci cu sufletul, spune poetul. Adica un monument pe care nu-l vede nimeni altcineva decat prostii. Asa, ca voi, studentii de la Institutul Gorki.