Aristotel Metafizica

DESCRIERE

Aristotel

Metafizica

Editura Paideia, Bucuresti – 2019

Colectia studii si eseuri – Filosofie

Editia a II-a revizuita

Traducere, notita introductive si note de Gh. Vladutescu

Pret 104,00 Lei

Extras/ Metafizica lui Aristotel (notita introductiva)

1. In deosebire, dar si in identitate, ontologia si metafizica sunt congenere, numai ca la greci, istoric, cel putin pana la Platon, cu dialogul Parmenides, dominanta era prima, ca apoi pozitia sa-i revina celeilalte. Sistematic, insa, nicicand ontologia n-a fost trecuta in plan secund, de indata ce conceptul ei, to on (ceea-ce–este, „fiinta” altfel spus), era preluat de metafizica in vederea propriei intemeieri in reconstructie.

De la Thales inca, desi „apa” ca nume al ei era termen supleant sau metasemn (dar nu este, tot asemenea, si „fiinta”?), ontologia isi asuma pozitia si rolul care nu aveau cum sa fie „uzurpate” daca metafizica insasi nu era posibila decat in conceptul ei. Ceea ce nu este totuna cu a fi in identitatea sa.

Ontologia era, de la prima ei expresie, instituire a „fiintei”. Numita de Thales apa, de Anaximandros apeiron, de Anaximenes aer, de Heraclit foc, „fiinta” era si nu era asumata. Era intrucat fiecare nume o viza si nu prin aceea ca apa sau focul si orice altceva mai curand decat faptul de a fi in sine al „fiintei”, il semnificau pe acela de a fi de un fel sau altul. „Numele” ei, asadar, mai inainte de orice, prevenea asupra imposibilitatii de a o „cuprinde” cognitionist. Aristotel, de altminteri, avea sa si spuna ca „fiinta-in–sine” sta sub semnul lui agnostos. Ceea ce, in forma canonica, stabilise inca Parmenides.