Voi merge pe urmele pasilor tai de Care SANTOS
- Cod produs:SC_00604
- Autor: Care Santos
- Editura: Humanitas
-
42,00 lei
DESCRIERE
Care SANTOS
Voi merge pe urmele pasilor tai
HUMANITAS FICTION, 2021
Colectia Raftul Denisei – coordonata de Denisa COMANESCU
Traducere din catalana si note de Jana BALACCIU MATEI
Extras/ O femeie urca pe o scara
O femeie urca pe o scara. Este in Barcelona, in cartierul Gracia, intr-o casa de pe strada Verdi, colt cu strada Robi. A venit aici sa-si indeplineasca misiunea primita de la o prietena draga, care traieste departe. Cautase magazinul alimentar de la parter, dar a dat peste unul de incaltaminte. A trebuit sa revina de doua ori pana sa poata sta de vorba cu patroana, caci, cand o intrebase pe vanzatoare, aceasta nu o putuse lamuri. O cauta pe Cristina Bermudez, proprietara magazinului care fusese aici inainte. A aflat astazi ca magazinul fusese vandut de cateva luni, dar vechea proprietareasa isi pastrase apartamentul de sus. De aceea urca femeia scara ingusta, alba. Aduce o scrisoare pentru Cristina Bermudez.
Bate la usa de la etaj si-i deschide o fata cu parul blond, la vreo cincisprezece-saisprezece ani.
„Buna, regina”, zice necunoscuta. „O caut pe mama ta.”
„De unde stii cum ma cheama?” intreaba fata.
„Nu stiu.”
„Pai mi-ai spus numele.”
„Am zis doar: <<Buna, regina>>”
„Iar!”
„Te cheama Reina?”
„O chem pe mama. Cine o cauta?”
„Spune-i ca sunt Ilda. I-am adus ceva.”
Tanara ii inchide usa in nas si dispare.
Dupa cateva minute, usa se deschide din nou si apare o femeie, tot blonda, maruntica, micuta, dar frumoasa la chip, de vreo treizeci si cinci de ani.
