Viata domnului Leguat. Premiul Goncourt pentru nuvela

DESCRIERE

Nicolas CAVAILLES   |    Viata Domnului Leguat

HUMANITAS, 2015

TRADUCERE din franceza de Emanoil MARCU

PREMIUL GONCOURT PENTR NUVELA - 2014

||||

Extras coperta III

Nicolas Cavailles s-a nascut in 1981 la Saint-Jean-sur-Veyle (ca si eroul nuvelei sale, Francois Leguat). Traducator din limba romana, a editat operele lui Cioran in „Bibliotheque de la Pleiade” (Gallimard, 2011) si Levantul lui Mircea Cartarescu (P.O.L., 2014).

Extras coperta II

Odata cu reinceperea prigoanei impotriva hughenotilor, Francois Leguat (1683-1735), gentilom din Bresse, e silit sa-si paraseasca, la peste cincizeci de ani, pamanturile natale si sa porneasca intr-un nesfarsit exil ce-l va purta din Olanda in insulele din Oceanul Indian, de aici inapoi in Olanda si, in sfarsit, in Anglia. Nicolas Cavailles se apleaca asupra vietii acestui concetatean al sau, povestind, pe urma relatarilor sale, aventura pelerinajului catre peisaje exotice din insule edenice, aflate aparent departe de tulburarile veacului. Numai aparent insa, caci vesnica intoleranta si bunul-plac al stapanilor readuc intotdeauna in prim-plan violenta nedomolita a istoriei. Iata de ce sensul aventurii lui Leguat ii apare in cele din urma lui Cavailles a fi o lunga cautare spirituala, o calatorie ocolitoare catre sine insusi.

Extras din primul capitol

INTELEPCIUNEA ARBORELUI – sa se nasca si sa moara in acelasi loc – e straina fiintei umane. Acela sau aceea care-a sadit cei doi platani din Mollard – daca au fost saditi de cineva – a facut-o, poate, pentru a-i lasa in locul sau, temandu-se de un exil posibil din felurite cauze: o casatorie, ispita calatoriei, vreun Edict revocat. Nu alegem locul in care murim, cum nu-l alegem pe cel in care ne nastem. Anumite destine se amuza facandu-ne semne complice, mai mult sau mai putin nostalgice, dar moartea iese din acest tipar, ea neaga orice simbol, ignora calendarele, nu face diferenta intre un loc sau altul si ne culege oriunde ne-am afla, indiferent de ceas.

312 (4)

Extras/ 3./ pp. 12-13
In tinutul Veyle, ultimele temple sunt distruse, ultimii pastori sunt oprimati. In ciuda interdictiei de a parasi Franta, protestantii din Bresse pleaca masiv, in 1687 si 1688, in Elvetia sau in Prusia. Francois Leguat e silit sa plece si el, dupa ce indurase patru ani fara libertate; isi da pamantul in arenda cumnatului sau si, pe 6 august 1689, ajunge in Olanda.
Nu stim daca avea sotie sau copii. Viata lui de pana atunci s-ar putea rezuma la munca si credinta lui, printre ceilalti localnici din Bresse. Pleaca de aici printre ultimii, singur. Ni-l imaginam fara bagaje, coplesit de amaraciune; nu are nici un plan, doar puterea de a merge inainte, instinctul ratacirii. Desi asculta muzica seducatoare a unor moravuri libere si-a altor vieti posibile care-l atrag la Amsterdam, pleaca acolo pentru ca nu are de ales.
Orice ar face, oriunde s-ar duce, este un om care a pierdut totul.
Extras 4./ p. 13
Astfel Olanda se umple de protestanti. Sunt prea multi, iar unii sunt trimisi pe insule, cu scopuri economice sau filozofice, imperialiste sau utopice. Edenul poate fi o piata de viitor.
Francois Leguat este atat de liber, incat poate face orice, inclusiv sa colonizeze o insula din Oceanul Indian. A mai urcat vreodata pe un vas? La peste cincizeci de ani, eliberat de grija de a-si croi o viata, nimic nu-l opreste sa caute moartea la celalalt capat al lumii – sa arunce in Atlantic cinci decenii de trait pe uscat, sa ciopleasca grinzile unui templu improvizat [...]