DESCRIERE
Stefania CRISTESCU-GOLOPENTIA - Gospodaria
In credintele si riturile magice ale femeilor din Dragus (Fagaras)
Editura Paideia, 2002
Colectia Stiinte sociale
Editia a III-a
Cuvant inainte si Nota de Sanda GOLOPENTIA
Extras/ Cuvant inainte – Sanda Golopentia (pp. 18-19)
[S]atul lui Ion Codru-Dragusanu, istetul calator si scriitor din secolul trecut, se distinge nu numai printr-o economie mai vie si mai apropiata de pasul vremii, cat si prin interesante manifestari spirituale. Ni le arata, intr-un stil remarcabil de bine articulat si de limpede, fiind un model de exprimare literara a constatarilor stiintifice, precum si printr-o fericita oranduire a materialului – d-na Stefania Cristescu-Golopentia, in volumul Credinte si rituri magice.
Mai integrata in metoda Scolii Sociologice de la Bucuresti decat Al. Barbat, autoarea incepe cu o suma de consideratii asupra rolului functional indeplinit de membrii casei pentru „sporul” gospodariei. D-sa are grija de a sublinia ca – pana la cercetarile monografice – gospodaria era privita mai mult ca o realitate economica, pe cand ea este o unitate sociala mult mai complexa, trebuind a fi explicata atat prin unitatea sociala a satului in care se naste, cat si prin insusirile-i launtrice, ca unitate speciala si autonoma.
In credintele si riturile domestice de ordin magic, se oglindesc toate aspectele gospodariei taranesti presupunand cadrele naturale si sociale si inchegand manifestari mai ales spirituale si economice, la fel de necesare pentru sporul ei. O seama de credinte si de practici magice vin sa intareasca eficienta plugariei, principala indeletnicire a dragusenilor: ele tintesc sa asigure sanatatea oamenilor, puterea, voinicia, frumusetea si norocul lor.