DESCRIERE
Sabino CHIALA – monah la Bose | Isaac Sirianul – asceza singuratica si mila fara sfarsit
Editura D E I S I S – Sibiu, 2012
Traducere – Maria-Cornelia si diac. Ioan ICA jr
Extras din Cuvant-inainte
Invatatura lui Isaac reprezinta, fara indoiala, una din culmile teologiei duhovnicesti a monahismului, atat a Rasaritului crestin, cat si, chiar daca intr-o mai mica masura, a Apusului. Din motive pe care vom incerca sa le elucidam, opera sa a avut mai mult noroc decat autorul ei. Afara de cateva rare exceptii, scrierile sale n-au fost harazite transmiterii sub alt nume, cum s-a intamplat cu alti autori crestini, ca Evagrie sau Teodor al Mopsuestiei, maestri privilegiati ai lui Isaac; condamnati de Biserica Imperiului Bizantin, acestia au continuat sa-i hraneasca pe crestini prin scrierile lor puse sub alte nume. Isaac a ramas insa reprezentantul unei Biserici suspectata a fi adepta a ereziei lui Nestorie iar aceasta a contribuit cu siguranta la aparitia in diverse medii a unei anume stinghereli, mergand pana acolo incat, pentru a asigura libera circulatie a scrierilor, i s-a falsificat biografia. Zvonuri si prejudecati invederate, de care e bine sa fie constient si istoricul, au ajuns din Antichitate si pana in pragul secolului XX, daca in incheierea prezentarii pe care i-o face un Irenee Hausherr s-a vazut nevoit sa afirme: „Pe scurt, sfantul Isaac e cel mai mare dintre mistici, cel mai profund dintre filozofi, dascalul mai universal decat oricare altul si ortodox tot atat de mult ca si ceilalti”.
Extras de la pp. 165-166
[...] Isaac spune:
„Exista o intelegere curata si alta duhovniceasca [a Duhului]. Cea dintai e atunci cand gandurile si amintirile privitoare la aceasta lume raman in noi fara patima, cea de-a doua atunci cand, plecand de la gandurile starnite de amintirea lor, aceasta e pusa in miscare spre contemplarea acestora. Atunci ele nu raman in noi in chip curat si fara patima, ci cu ochiul Duhului aceasta priveste inauntrul lor, ca sa suga de aici dulceata Duhului prin simtirea miscarilor ei”.
