DESCRIERE
Parintele Marc-Antoine Costa de Beauregard | Rugati-va neincetat
BASILICA, 2011
Carte tiparita cu binecuvantarea Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
Traducere din limba franceza de Rodica BUGA si Pr. Nicolai BUGA
Editia a II-a
||||
Extras din capitolul Cunoasterea duhovniceasca – Cufundarea in Cuvantul lui Dumnezeu
Din toate acestea, sa retinem mai intai invatatura despre primirea in crestinism: Botezul, Mirungerea si Euharistia. Sa ne cufundam in cuvantul lui Dumnezeu, ascultandu-l, asimilandu-l, memorandu-l si studiindu-l in profunzime! Sa ne imbracam cu Cuvantul prin faptele noastre, prin comportarea noastra, prin intreaga noastra viata. Sa dobandim Duhul Sfant prin rugaciune neincetata. De-abia atunci vom fi primiti in Imparatia cerurilor, la ospatul euharistic. Locul rugaciunii, si mai ales al acelui “rugati-va neincetat” este desemnat efectiv de locul Mirungerii, dupa Botez si inainte de Cuminecare, loc organic si inalienabil. Numai prin rugaciune si prin dobandirea Sfantului Duh, cufundarea si imbracarea devin asimilare si inrudire cu adevarat. Nu este suficient sa te imbraci cu Cuvantul, ci ni se propune sa fim in mod organic grefati in acest Cuvant, sa devenim concorporali si consangeni cu El, caci suntem creati dupa chipul Sau. Or, Sfantul Duh este Cel care pogoara de la Tatal asupra noastra rugaciunea neincetata.
Cunoasterea Sfintei Scripturi conditioneaza deci adevarata rugaciune. Dar si rugaciunea neincetata conditioneaza integrarea Sfintei Scripturi in fibrele fiintei noastre. Vesnicia in Dumnezeu dupa Inviere nu poate fi asigurata decat pe temeiul invataturii. Daca devii madular viu al Cuvantului lui Dumnezeu, nu vei muri niciodata, caci Tatal este credincios Cuvantului Sau si nu-i va parasi niciodata pe cei care s-au supus Acestuia, care L-au ascultat si care, mai mult, prin Sfantul Duh, s-au unit cu El pentru totdeauna.