DESCRIERE
Pentru viata lumii. Sfintele Taine si Ortodoxia, Pr. Alexander Schmemann - editura Basilica
„Omul este ceea ce mananca.” Cu aceasta afirmatie, filosoful materialist german Feuerbach a crezut ca a pus capat tuturor speculatiilor „idealiste” despre natura umana. De fapt, insa, el exprima, fara sa o stie, cea mai religioasa idee despre om. Pentru ca, mult inainte de Feuerbach, aceeasi definitie a omului a fost data de Biblie. In relatarea biblica despre Creatie, omul este prezentat mai intai ca o fiinta infometata, si intreaga lume, ca hrana a sa. … Omul trebuie sa manance pentru ca sa traiasca; el trebuie sa primeasca lumea in trupul sau si sa o transforme in propriul sine, in trup si sange. El este, intr-adevar, ceea ce mananca, si intreaga lume apare ca o atotcuprinzatoare masa de ospat pentru om. Si aceasta imagine a ospatului ramane in tot cuprinsul Bibliei imaginea centrala a vietii. Este imaginea vietii de la crearea ei si, la fel, imaginea vietii la sfarsitul si implinirea ei: „… ca voi sa mancati si sa beti la masa Mea in imparatia Mea”.
Am inceput cu aceasta tema, aparent secundara a hranei – secundara din punctul de vedere al marilor „teme religioase” ale vremii noastre -, pentru ca insusi scopul acestui eseu este sa raspunda, daca este posibil, la intrebarea: despre care viata vorbim, ce viata predicam, proclamam si vestim atunci cand, in calitatea noastra de crestini, marturisim ca Hristos a murit pentru viata lumii? Care este viata care constituie atat motivatia, cat si inceputul si telul misiunii crestine?
Exista aceia dintre noi pentru care viata, atunci cand este discutata in termeni religiosi, inseamna viata religioasa. Si aceasta viata religioasa este o lume in sine care exista separat de lumea seculara si de viata ei. Este lumea „spiritualitatii”, si in zilele noastre ea pare sa dobandeasca tot mai multa popularitate. Chiar si standurile de carte din aeroporturi sunt pline cu antologii de scrieri mistice. Misticismul elementar este titlul uneia dintre ele. Pierdut si derutat de zgomotul, graba si frustrarile „vietii”, omul accepta cu usurinta invitatia de a intra in sanctuarul launtric al sufletului sau si de a descoperi acolo o alta viata si de a se bucura de „ospatul spiritual” aprovizionat din plin cu hrana spirituala. Aceasta hrana spirituala, crede el, il va ajuta. Il va ajuta sa-si redobandeasca pacea sufleteasca, sa rabde cealalta viata, pe cea seculara – sa accepte necazurile ei, sa duca o viata plenara si evlavioasa, sa-si pastreze zambetul, toate intr-un mod profund, religios. Si astfel misiunea consta aici in convertirea oamenilor la aceasta viata „spirituala”, in a-i face „religiosi”.
Sursa: www.ceruldinnoi.ro
