Icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului - Sfantul Munte Athos

Ortodoxia in Occident. 10 convertiri

0 opinii / Scrie o opinie
  • 13,65 lei

ne puteti contacta si la: 0751 166116
Produs cumparat impreuna cu:

DESCRIERE

Ortodoxia in Occident. 10 convertiri , de Paul Siladi - Editura Renasterea

Tot mai mult si tot mai des auzim sau intalnim in spatiul public sau privat – in tara si in afara ei – romani care inca au retineri sau chiar o anumita jena in a-si afirma apartenenta nationala. Daca-ti exprimi nedumerirea are pregatit sacul cu „argumente”. Desigur ca nici nu mai conteaza ca „argumentele” nu au nici o legatura cu tara sau poporul al carui fiu – vrand, nevrand – este. Conteaza doar ca prin aerul de superioritate ostentativ afișat li se pare ca iși confirma statutul de „european”, de onorabil cetatean al Europei secolului XXI si, ca urmare, de om care gandeste modern si liber.

Pentru aceasta categorie de„europeni” nu are nici o relevanta ca atitudinea lor nu o intalnesti la un ungur, la un sarb, la un polonez, la un bulgar sau la vreo alta natie a Europei de est. Coperta Paul Siladi

Aproape aceeasi atitudine o constatam si in ceea ce priveste apartenenta confesionala. Cand este vorba de a ne afirma calitatea de „crestin ortodox” sau de „roman ortodox”, chiar si pentru ortodocsii practicanti, pare a fi destul de complicat sau chiar incomod sa-si afirme statutul religios. Nu-i includem aici pe „potrivnicii de meserie” ai Bisericii si nici pe „analistii” specialisti in toate domeniile, care au pregatite oricand aprecieri docte si sentinte drastice si in probleme de natura bisericeasca.

Nu aceeasi stare si reactie o au insa romanii de alte confesiuni care, fara sa-i intrebi explicit, considera necesar sa-si afirme aparteneta confesionala, uneori chiar cu un usor aer de superioritate. Cauzele celor doua atitudini sunt mai adanci si mai complicate decat ar parea la prima vedere. Ca urmare ele sunt imposibil de explicat si de lamurit intr-un text ca cel de fata. Ramane doar constatarea trista ca ele exista si par sa devina o insusire a romanului. si totusi, cel putin pentru cea de a doua categorie, avem la indemana si putem oferi nu unul ci zece argumente, din care ar trebui sa intelegem ca a fi crestin ortodox este o adevarata bincuvantare pentru care suntem datori sa-i multumim lui Dumnezeu. Este vorba de cartea lui Paul Siladi intitulata: „Ortodoxia in Occident. 10 convertiri”, tiparita cu binecuvantarea inaltpreasfintitului Parinte Mitropolit ANDREI in Editura Renasterea, in anul 2014, intr-o eleganta tinuta grafica.

Aici cititorul ortodox, gaseste raspunsurile si argumentele care sa-i risipeasca retinerea in a-si afirma aparteneta la ortodoxie. Volumul are si meritul de a nu fi unul de teologie propriu-zisa, ci o carte de traire ortodoxa, cu experientele de viata duhovniceasca pana la ortodoxie si in ortodoxie, cu framantarile si cautarile a treisprezece personalitati remarcabile ale stiintei si culturii secolului XX si XX1, din Europa si America, preocupate si de cele ale sufletului si ale relatiei personale cu Dumnezeu, realizata in interiorul comunitatii ecleziale, sub asistenta si cu impreuna lucrarea Harului. Convertitii care ne deschid sufletul si ne lumineaza mintea cu privire la Biserica Ortodoxa, sunt personalitati de seama a caror nume si lucrari sunt de referinta si de actualitate in domeniul medical, teologic si filozofic.

Lasand cititorului bucuria de a-i descoperi pe toti prin lectura cartii, ma rezum la a pomeni numele a doar trei dintre ei. Mai intai numele parintelui John Breck – teolog si profesor universitar, specializat in studiul biblic si bioetica, cunoscut la noi prin lucrarea: „Trepte pe calea vietii, o viziune ortodoxa asupra bioeticii” (editura Sophia, Bucuresti, 2007); apoi filozoful si profesorul universitar T.H. Engelhard jr., autoritate internationala in domeniul bioeticii, cunoscut la noi si prin lucrarea: „Fundamentele bioeticii crestine” (editura Deisis, Sibiu, 2000) si in fine, pe Karl Christian Felmy, profesor la Universitatile din Heidelberg si Erlangen (Germania), cunoscut la noi si prin lucrarile:„Dogmatica experientei eclesiale. innoirea teologiei ortodoxe contemporane” (editura Deisis, Sibiu, 1999) si „De la Cina cea de Taina la Dumnezeiasca Liturghie a Bisericii Ortodoxe” (editura Deisis, Sibiu, 2004).

Lectura cartii este reconfortanta iar pentru un crestin ortodox este o adevarata baie duhovniceasca. Meritul ii revine si lui Paul Siladi, doctor in teologie si director al postului de radio Renasterea, pentru ca in calitatea lui de jurnalist, specializat in publicistica crestina, conduce abil si extrem de discret dialogul, fara sa rupa firul logic al interlocutorului, fara paranteze de prisos si fara completari „docte”. I se cuvin din plin felicitari si aprecieri pentru lucrarea despre care vorbim, așa cum i se cuvin felicitari și pentru inspiratele tablete patristice din „Ziarul Lumina” asezate sub genericul „Despre lume cu simplitate”. in loc de concluzie, mi se pare potrivit sa inchei cu ceea ce spune unul dintre interlocutori, anume dr. Samson Ryan Nash (medic american):

„Teama mea este ca in Ortodoxie apare adesea compelxul de inferioritate. Ni se pare ca trebuie sa obtinem un fel de bogatie vestica, sau distinctii academice (cei carora li se dau distinctii academice in scolile ortodoxe, uneori sunt oamnei care se opun Bisericii). Sunt suprins sa vad ca in Romania sau in alte tari ortodoxe, ortodocsii par a nu vedea tezaurul pe care-l au. Din punctul meu de vedere Romania este bogata. Teama mea este ca dorinta de a fi in Uniunea Europeana, dorinta de a deveni tot mai vestici, dorinta de a o lua pe calea umanismului (care in realitate este hedonism) romanii ar putea saraci spiritual. Chiar spiritul care ne face atat de bogati, ar putea fi pierdut in cautarea altor tipuri de bogatie”.

Sursa: www.radiorenasterea.ro

SPECIFICATII

An aparitie 2014
Coperta Brosata
Dimensiuni 13,5 x 20 cm
Nr. pagini 189
Limba Romana
Cod 9786066071154