Mihai MANIUTIU - Fuga cu Henri

DESCRIERE

Mihai MANIUTIU - Fuga cu Henri

Culegere de proze

HUMANITAS, 2017

Extras/ In scuar

Aerul fierbea in pungi groase de pacla care pluteau in deriva. O amoeba de fum vinetiu plana peste scuar. Lipsita de consistenta. Pornografic, plin de spasme si de rozuri demente, apusul isi filtra otrava prin coroanele spumoase ale arborilor din piateta.

Sprijinit de trunchiul unui platan, statea un strain – sau nu tocmai un strain. Pe umarul drept ii atarna o ranita militara. Privea buimac inspre containerul de gunoi din care se revarsau, in caldura lipicioasa a serii, zemuri gretoase. Mi se parea ca-l cunosc. Si el se uita din cand in cand la mine de parca m-ar fi stiut.

S-a apropiat de banca pe care zaceam si mi-a intins mana:

„Salut. Eu sunt Henri.”

Am ramas masca.

Strain si nu tocmai strain...

Da, el era! Nu ma-nselam. Chiar el. Ala, poetul! Il chema Henri... Henri Mi...

„Nu, zice el, ca si cum m-ar fi auzit. Henri, simplu, numai Henri. Alt nume n-am. Si nici nu-mi trebuie tinand cont cu ce ma ocup.”

Luat pe nepregatite, din reflex, mimetic, intreb:

„Cu ce te ocupi?”

„Pai... cu fuga”, ezita el.

O clipa ezit si eu, apoi ii zic:

„Si eu fug.”

„Mi-am dat seama de la prima ochire. Am instinct. Fug de mult. Dar tu pari cumva indecis. Si fugi de putin timp. Desi nu mai esti chiar tinerel.”