Arhipelagul Gulag - set 3 Volume de Alexandr SOLJENITIN

DESCRIERE

Alexandr SOLJENITIN

Arhipelagul Gulag

Traducere si note de Nicolae ILIESCU

Bucuresti – Univers, 2008

Volumul I – 1918-1956, Incercare de investigatie literara. Partile intai – Industria penitenciara si a doua – Perpetuum mobile - Extras/ p. 7

In anul o mie noua sute patruzeci si noua, impreuna cu niste prieteni, am gasit in revista „Priroda” („Natura”) a Academiei de Stiinte o notita remarcabila. Scria acolo cu litere marunte ca pe raul Kolima, cu prilejul unor sapaturi, nu se stie cum a fost descoperita o lentila de gheata subterana – un vechi torent inghetat, iar in el – reprezentanti ai faunei fosile, avand o varsta de cateva zeci de milenii. Acei pesti ori tritoni s-au pastrat atat de proaspeti, afirma savantul corespondent, incat participantii la sapaturi, dupa ce au spart gheata, i-au mancat pe loc cu placere.

Cititorii nu prea numerosi ai revistei au fost pesemne destul de uimiti, afland cat de mult timp se poate pastra in gheata carnea de peste. Insa putini dintre ei erau in stare sa priceapa talcul adevarat al acestei notite imprudente.

Noi am priceput numaidecat. Ne-am inchipuit cu toata intensitatea aceasta scena, pana la cel mai neinsemnat amanunt: cum participantii spargeau gheata cu o graba plina de indarjire; cum, calcand in picioare interesele extraordinare ale ihtiologiei si inghiontindu-se unul pe altul cu coatele, rupeau bucati de carne milenara, o tarau langa foc, o dezghetau si o infulecau pana la saturatie.

Am priceput pentru ca noi insine ne numaram printre acei participanti, ca membri ai acelui trib puternic al zeki-lor, unic pe pamant si singurul in stare sa manance triton cu placere.

Iar Kolima era cea mai mare si cea mai celebra insula, polul ferocitatii acelei uimitoare tari, numita GULAG, ciopartita de geografie intr-un arhipelag, dar ferecata de psihologie intr-un continent, al acelei tari aproape invizibile, aproape imperceptibile, locuita de poporul zeki-lor.

Volumul II – 1918-1956, Incercare de investigatie literara. Partile a treia – Exterminarea prin munca si a patra – Sufletul si sarma ghimpata

Traducere si note de Ion COVACI .

Bucuresti – Univers, 2008

Extras/ pp. 7-8

Oare nu ne-au convins Marx si Lenin ca vechiul mecanism de constrangere trebuie distrus si, in locul lui, creat de indata unul nou? Or, mecanismul de constrangere include: armata (si nu ne mira faptul ca la inceputul anului 1918 Armata Rosie era deja creata); politia (innoita si transformata in militie inca inainte de restructurarea armatei; tribunalele (de la 24 noiembrie 1917) si inchisorile. De ce, o data instaurata dictatura proletariatului, ar fi trebuit sa se taraganeze crearea unui nou tip de puscarie? [...]

Ce putea aduce nou, in aceasta materie, statul proletar? Ilici cauta cai nebataorite. In decembrie 1919, el preconizeaza o suita de pedepse ce includea „confiscarea intregii averi..., privarea de libertate, expedierea pe front si la munca fortata, pentru toti cei ce incalca prezenta lege”. Se poate constata prin urmare ca ideea de frontispiciu a Arhipelagului – munca fortata – a fost avansata inca in prima luna de dupa octombrie.

De altfel, Vladimir Ilici nu s-a putut abtine sa reflecteze asupra viitorului sistem represiv inca pe cand mai sedea, pasnic, la taclale cu prietenul lui Zinoviev pe inmiresmatele fanete din Razliv, in zumzet de bondari. Inca pe atunci, el estima, linistindu-ne, ca „reprimarea minoritatii exploatatorilor de catre majoritatea fostilor robi salariati este, relativ, un lucru atat de lesnicios, simplu si firesc, incat va cere mult mai putin sange... si va costa umanitatea mult mai putin decat reprimarea anterioara a majoritatii de catre minoritate”.

Volumul III – 1918-1956, Incercare de investigatie literara. Partile a cincea - Ocna, a sasea - Exilul si a saptea – Stalin nu mai este

Traducere si note de Nicolae ILIESCU

Bucuresti – Univers, 2008

Extras/ p. 17

In mai 1943, sub ocupatie germana, la Vinnita, in gradina publica de pe strada Podlesnaia (pe care la inceputul anului 1939 sovietul orasenesc a imprejmuit-o cu un gard inalt, declarand-o „zona interzisa a Narkomatului Apararii”), au fost descoperite intamplator niste morminte greu de observat, napadite de iarba deasa; si au gasit treizeci si noua de morminte comune, cu dimensiunile de 3X4 metri si adanci de 3,5 metri. In fiecare mormant au gasit mai intai un strat de vesminte apartinand celor morti, apoi cadavrele, asezate unul cu capul la picioarele celuilalt. Toti aveau mainile legate cu sfoara, toti fusesera impuscati in ceafa cu revolvere de calibru mic. Au fost probabil impuscati la inchisoare si, pe urma, carati noaptea si ingropati. Dupa actele unora, care s-au pastrat, au fost recunoscuti cei condamnati in 1938 „la douazeci de ani fara drept de corespondenta. Intr-o fotografie care s-a pastrat a fost imortalizata o scena din timpul sapaturilor: locuitorii din Vinnita care au venit sa priveasca ori sa-i recunoasca pe ai lor. Continuand sapaturile, au descoperit si mai multe. In iunie au inceput sa sape langa cimitirul ortodox, langa spitalul Pirogov, si au descoperit inca patruzeci si doua de morminte. A urmat apoi „parcul de cultura si odihna Gorki”: sub locurile de atractie, sub „camera rasului”, sub estradele de jocuri si dansuri au descoperit inca paisprezece morminte comune. In total, in 95 de morminte, au gasit 9439 de cadavre. Asta numai la Vinnita, unde le-au descoperit intamplator. Cate or mai fi ascunse in alte orase?