Istorie si cultura istorica in Occidentul medieval

DESCRIERE

Bernard GUENEE  |  Istorie si cultura istorica in Occidentul medieval

POLIROM, 2019

Colectia Historia – coordonata de Mihai-Razvan UNGUREANU

Traducere de Ovidiu PECICAN

||||

Extras din Capitolul VII – Greutatea istoriei, I. Puterile si istoria, 1. Propaganda istorica

La finalul secolului XX nu exista un om care sa nu fie convins de importanta informatiei, propagandei si publicitatii in viata politica si in viata cotidiana. Medievistii sunt la fel de convinsi ca si ceilalti si, cum cerecetarile lor se inspira din propriile experiente, de cateva decenii incoace nu exista an in care sa nu apara unul sau mai multe articole demascand preocuparile legate de propaganda ale cutarui principe sau autor. Iar astazi, multi ar fi tentati sa vada propaganda peste tot de-a lungul Evului Mediu, de la o “propaganda martiniana” a clericilor merovingieni pana la scrierile propagandistice ale umanistilor din epoca Renasterii. Fara indoiala, nu trebuie sa mergem prea departe si, orice s-ar fi spus, numeroase opere sunt in mod sigur expresia unor curente literare gratuite si nicidecum rodul vreunui gand politic ascuns. Deci nu totul e propaganda. Dar daca ne gandim  bine, intr-o lume in care puterile dispuneau de mijloace de constrangere atat de slabe, preocuparea de a difuza idei pe care sa se sprijine si prin care sa se justifice, sa convinga indivizii, sa “faca propaganda” trebuia sa fie, in cazul oricarui guvernant avizat, fundamentala. De-a lungul intregului Ev Mediu, cine si-a dorit o putere solida a avut nevoie de o propaganda activa.

Propaganda isi lua argumentele de peste tot. Si le utiliza asa cum i se ofereau, cat de bine putea. Se folosea sentimentul religios sau morala. Urma pas cu pas progresele reflectiei teologice sau ale gandirii politice. Un rege din secolul al XIII-lea sau al XIV-lea putea sustine ca detinea puterea de la Dumnezeu, sau ca avea virtuti de rege ideal, sau ca purta acea coroana careia fiecare ii datora ascultare.  Nu se pune problema de a nega greutatea pe care o puteau avea aceste mari idei atemporale. Insa trebuie spus ca si o buna parte a propagandei si-a situat intotdeauna – si in tot mai mare masura – argumentele in timp. In viitor, in primul rand. De exemplu, cine ar putea pretinde ca intelege problemele politice din ultimele secole ale Evului Mediu fara sa fi masurat importanta pe care au avut-o atunci profetiile bazate pe Scripturi sau pe astrologie? Dar o trasatura fundamentala a propagandei medievale este faptul ca isi ancora in foarte mare masura argumentele si in trecut. Cum s-ar fi putut altfel? Un nobil era nobil pentru ca asa erau si stramosii sai. O cutuma era buna pentru ca era veche. Un rege era fara indoiala legitim pentru ca detinea puterea de la Dumnezeu, pentru ca avea virtutile necesare ori pentru ca detinea coroana, cel mai bun argument al sau ramanand totusi acela ca era de sange regal. Intr-o lume in care trecutul era cea mai buna justificare a prezentului, era firesc ca istoria sa fie cel mai bun argument al propagandei, cel mai bun sprijin al puterii.