Jonathan FENBY | Istoria Chinei moderne. Decaderea si ascensiunea unei mari puteri, de la 1850 pana in prezent
- Cod produs:LB-2019-0264
- Autor: Jonathan FENBY
- Editura: Humanitas
-
80,00 lei
DESCRIERE
Jonathan FENBY
Istoria Chinei moderne
Decaderea si ascensiunea unei mari puteri , de la 1850 pana in prezent
HUMANTAS, 2018
Traducere din engleza de Mugur ZLOTEA
Pret 80,00 Lei
„Prima istorie importanta care priveste China cu ochii secolului XXI” – Financial Times
||||
Extras din prezentarea autorului (Humanitas)
Jonathan Fenby (n. 1942), scriitor, jurnalist si analist britanic, a lucrat ca editor al ziarelor The Observer si South China Morning Post, apoi la Reuters World Service, a ocupat pozitii importante in redactiile publicatiilor The Economist, The Independent si The Guardian. In prezent este director executiv si director pentru China al serviciului de analiza Trusted Sources. [...]
Extras din primul capitol – Fiii Cerului
Asezati pe Tronul Dragonului din Orasul Interzis din Beijing, imparatii chinezi reprezentau un sistem bazat pe invataturile confucianiste, pentru care armonia sociala si naturala era cruciala, pretinzand veneratia tuturor. Manifestandu-si maiestuozitatea prin ceremonialuri elaborate si arta, dinastiile care au condus China sustineau ca au statut semidivin. Conducatorul statea deoparte si aparea foarte rar in public, cu exceptia ocaziilor simbolice cum era procesiunea la Marele Templu rotund al Cerului, aflat in partea de sud a capitalei, unde se ruga zeilor. De cele mai multe ori, manca de unul singur, alegand dintr-un numar imens de feluri de mancare servite de eunuci. Noaptea, concubina aleasa era adusa in dormitorul imperial invelita intr-un halat din matase rosie si apoi asezata goala la picioarele patului.
Mitologia imperiala si traditia confucianista erau adezivul social si administrativ care tinea unita o tara ce se intindea pe 7% din suprafata globului, dar continea o cincime din populatia acestuia. Dinastiile aveau la baza principiul pietatii filiale, cea mai importanta dintre valorile traditionale. In schimbul supunerii neconditionate, imparatul promitea sa fie binevoitor, sa fie atent la nevoile poporului si sa invoce in numele sau protectia divina. Relatia conducator-supus era valabila si la curtea imperiala si la sate. Se spune ca fiecare vedea pe cei mai sus decat el ca pe niste tigri de care trebuia sa se fereasca, iar pe cei de sub el, ca pe niste caini numai buni sa-i ia la suturi.
Extras/ Partea I Sfarsitul Imperiului
Timp de peste 2000 de ani, nu a existat in lumea aceasta nici un suveran care sa se poata compara cu imparatii chinezi, care sustineau ca sunt mijlocitori intre Cer si Pamant, pastratori ai armoniei celeste si intrupare a sensului universal; earu inconjurati de o aura mitologica, iar natura lor aparte si unicitatea tarii erau la fel de importante precum suprafata imensa peste care domneau. China este o tara cu o cultura si o civilizatie cu totul deosebite de cele ale statelor-natiune occidentale. In vreme ce dupa caderea Imperiului Roman Europa s-a impartit in state diferite, China a ramas unita si si-a pastrat sistemul imperial, in ciuda a doua mari perioade de dezbinare. Locuitorii acestor tinuturi considerau ca tara lor era un loc deosebit si nu avea nimic de invatat de la ceilalti: „China trebuie vazuta ca originea tuturor celorlalte state”, spunea un personaj dintr-un roman clasic din secolul al XIX-lea. la inceputul secolului XX, cand un guvernator de provincie a primit o harta a lumii a spus ca era probabil gresita, pentru ca aparea pe ea si Oceanul Pacific. „Statele Unite se invecineaza cu China” a explicat el. „Trebuie sa fie asa, doar China sta in mijlocul tuturor tarilor.”
In 1644, trupele manciuriene din partea de nord-est au trecut Marele Zid si au capturat Beijing-ul din mainile rebelilor care profitasera de vacuumul de putere format de declinul clasei dominatoare Ming, pentru ca apoi sa-si extinda autoritatea peste intreaga tara si sa guverneze sub numele dinastic de Qing (Puritate).
SPECIFICATII
| Traducere | Traducere din engleza de Mugur ZLOTEA |
| An aparitie | 2018 |
