Gheorghe NEDICI | Istoria vanatoarei in Romania

DESCRIERE

Gheorghe NEDICI    |    Istoria vanatoarei in Romania

Editura Paideia, 2014

||||

Introducere/ e x t  r a s

Dacia, ale carei fruntarii corespund in genere cu ale Romaniei mari de astazi, prezenta o veche traditie vanatoreasca inca din cele mai indepartate epoci preistorice.

Dupa ce intrat in istorie, adica in ultimele trei secole inainte de Hristos si mai ales in timpul influentei si apoi al stapanirii romane, Dacia este inca si mai bine cunoscuta, atat prin monumentele descoperite aici, cat si prin documentele vremii.

Pentru epoca ante-romana, scrierile istoricilor si ale poligrafilor greci (ca Herodot si Xenofon) in care se gasesc informatiuni privind vanatoarea la traci, sunt aproape in intregime aplicabile si dacilor, popor invecinat si de aceeasi obarsie. Aceste scrieri le-am mentionat la locul cuvenit. Din epoca romana – in care este cert ca vanatoarea se practica in Dacia in modul aratat la romani – dateaza multe monumente si obiecte pe care sunt reprezentate scene de vanatoare. Muzeele din Bucuresti conserva multe asemenea piese, decoperite mai ales in urma cercetarilor arheologice intreprinse in ultimii ani, cum a fost de pilda sarcofagul aflat in secolul trecut de banul M. Ghika la Resca sau Celei (jud. Romanati) si pe care il mentioneaza Al. Odobescu in Pseudokinegetikos (cap. V). Acest sarcofag prezinta pe partile laterale doua braie de figuri: braul superior infatiseaza vreo douazeci si patru de animale si trei sau patru vanatori, cu caini si felurite arme de vanatoare. Este sigur sarcofagul in care a fost inmormantat un vanator de seama.