Evanghelia dupa Isus Cristos de Jose SARAMAGO

DESCRIERE

Jose SARAMAGO
Evanghelia dupa Isus Cristos
POLIROM, 2025
Seria de autor Jose Saramago
Colectia BIBLIOTECA POLIROM – coordonata de Dan CROITORU
Traducere din limba portugheza de Mioara CARAGEA

Extras/ p. 101
Trecusera opt luni de la fericita zi cand Iosif a sosit in Nazaret cu familia sa, sanatosi si teferi oamenii, in ciuda multelor primejdii, mai putin bine magarul care schiopata usor de piciorul drept din fata, cand se afla ca regele Irod murise in Ierihon, intr-unul din palatele sale, unde se retrasese in agonie, o data cu caderea primelor ploi, pentru a fugi de asprimea iernii, care, in Iersalim, nu-i iarta pe oamenii bolnavi si delicati. Spuneau de asemenea zvonurile ca regatul, orfan de un senior atat de mare, fusese impartit intre trei dintre fiii ce-i mai ramasesera dupa raziile familiale, si anume Irod Filip, care va guverna teritoriile aflate la rasarit de Galileea, Irod Antipa, care va detine bastonul de comanda in Galileea si Pereea, si Arhelau, caruia ii cazusera la sorti Iudeea, Samaria si Idumeea. Intr-una din aceste zile, un caraus in trecere, dintre cei inzestrati cu darul de a povesti istorii, reale sau inventate, le va face oamenilor din Nazaret o relatare despre funeraliile lui Irod, la care fusese, se jura el, martor. Era dus intr-un sarcofag de aur, stralucind tot, de pietre pretioase, carul, pe care-l trageau doi boi, era si el aurit, acoperit de stofe de purpura, iar din Irod, si el invaluit in purpura, nu se mai deslusea decat silueta si o coroana in locul capului, cantaretii care mergeau in urma, cantand  din fluiere, si bocitoarele care-i urmau trebuiau sa respire mirosul pestilential, care ii izbea din plin in nari, eu eram pe marginea drumului si imi venea sa-mi vars matele, iar apoi veneau garzile regelui, calare, in fruntea trupelor inarmate cu lanci, spade si pumnale, de parca s-ar fi dus la razboi, treceau si nu se mai terminau, precum un sarpe din care nu vedem nici capul si nici coada si care, miscandu-se de parca n-ar avea sfarsit, ne intra spaima in inima, asa erau trupele marsaluind in urma mortului, dar si spre propria lor moarte, a fiecaruia, ca, si atunci cand pare ca intarzie, sfarseste intotdeauna batandu-ne la poarta.