DESCRIERE
N. STEINHARDT - Drumul catre isihie - Ispita lecturii
Manastirea Rohia – POLIROM, 2014
Ediitie ingrijita, note, referinte critice si indici de Irina CIOBOTARU
Studiu introductiv de Tania RADU
Repere biobibliografice de Virgil BULAT
Extras/ Libertatea ca aplicatie literara
Pentru cei mai multi, Jurnalul fericirii este cartea de rascruce dintre ceausism si post-ceausism. Marturia lui N. Steinhardt, publicata postum in 1991, a dat startul si a fixat stacheta pentru spectaculoasa memorialistica post-comunism, ea insasi limbul unei mari si neincheiate tranzitii culturale.
Pentru posteritatea literara a scriitorului insa, aceasta aparitie a insemnat indirect si cea mai mare cumpana. Bibliografia, obiectiv fracturata de conditia de fost detinut politic, a primit la pachet cu propulsarea brusca in actualitate si imensa presiune a propriei biografii: intelectual evreu, cu vederi liberale solide, condamnat politic in celebrul proces al lotului Noica-Pillat, convertit la crestinism in inchisoare si intrat ulterior in cinul calugaresc al Manastirii ortodoxe Rohia, in 1980.
Asa s-a nascut o discreta, dar tenace polemica: exista sau nu o cezura, o falie cu urmari profunde intre „primul” si „ultimul” Steinhardt, una care sa reflecte metamorfoza interioara operata de convertire si de trecerea tarzie la statutul de monah?
Cel dintai care a aruncat intrebarea a fost Nicolae Mecu, intr-un studiu publicat in Revista de Istorie si Teorie Literara, dar tot el a si neutralizat-o cu un raspuns negativ (vezi finalul studiului intoductiv al cercetatorului la volumul Articole burgheze din prezenta editie).
