Doru CASTAIAN - Despre ce ne apropie si ce ne desparte

DESCRIERE

Doru CASTAIAN - Despre ce ne apropie si ce ne desparte

umanism, secularizare, credinta

Editura ratio et Revelatio – Oradea, 2019

Prefata de Andrada ILISAN

Extras/ p. 67

Desigur, raul exista. Natura ne poate strivi. Hazardul ne mutileaza. Haosul ne impresoara. Moartea ne anihileaza. Dar toate acestea sunt inteligibile. Pot fi intelese in cadrul marilor naratiuni metafizice si religioase. In pofida a tot si a toate, exista un sens si el este un sens pe masura omului. Moartea poate fi invinsa de Dumnezeul-om care calca pre ea cu mana intinsa catre omul-Dumnezeu. Victoria asupra stihiilor este posibila, asa cum este posibila victoria asupra intunericului din noi. Lumina, pentru care ochiul are o propensiune naturala, va scoate, finalmente, totul din umbra.

Desigur, istoria antropocentrica a devenit, dupa Kepler, banuitoare fata de sine. „Tacerii spatiilor infinite” omul le-a raspuns cu o teologie a disperarii sau pur si simplu cu indiferenta. Dupa Copernic, teologia devine anxioasa, dar era pregatita pentru asta. Secolul XX va aduce insa altceva. Abia secolul XX va crea fiinte umane cu adevarat singure. Secolul XX ne va arata ceea ce omul ascunsese pana atunci de sine pentru a se intelege si, mai ales, pentru a se accepta. Secolul XX va aduce cu sine primii oameni post-metafizici si cu adevarat post-antropocentrici.

Dar sa nu fim naivi. Din metafizica nu se cade pe calea argumentatiei. Ateul este dublul gemelar al credinciosului. Ateismul clasic este boala autoimuna a credintei, pentru care ea a fost pregatita si pentru care a produs timpuriu anticorpi. Ateul clasic, vechi sau nou, pune integral problemele sale in cadrul jargonului si iamginarului teologic.