Despartit de lume si rugator pentru lume. Viata monahala, binecuvantare pentru Biserica, Arhim. Dionisie Constantin

DESCRIERE

Arhimandrit Dionisie CONSTANTIN  |  Despartit de lume si rugator pentru lume. Viata monahala, binecuvantare pentru Biserica

BASILICA, 2016

Volum publicat cu binecuvantarea Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

||||

Extras de la p. 202

Contemplaria sta la capatul nevointelor. Atunci cand omul se elibereaza de patimi, renunta la sinele egoist, iar, prin negarea voii proprii patimase, Dumnezeu i se descoera. Aceasta este si voia lui Dumnezeu, „ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina” (I Timotei 2, 4). Sf. Macarie Egipteanul arata ca „toata lucrarea si osteneala Parintilor, ca si a Domnului Insusi, pentru aceasta s-au facut: ca Dumnezeu sa se cunoasca de catre oameni”. Acest tip de cunoastere/ contemplatie este una de natura duhovniceasca, neavand vreo tangenta cu cea lumeasca, fiindca Dumnezeu a dovedit „nebuna intelepciunea lumii acesteia; caci de vreme ce intru intelepciunea lui Dumnezeu, lumea n-a cunoscut prin intelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu sa mantuiasca pe cei ce cred prin nebunia propovaduirii (I Corinteni 1,20-21). Spre deosebire de „intelepciunea inteleptilor si stiinta celor invatati”, pe care Dumnezeu o va pierde (I Corinteni 1, 19; Isaia 29, 14), adevarata cunoastere a tainelor lui Dumnezeu, pe care trebuie sa o inteleaga parintele duhovnicesc, nu este rod nici al invataturii indelungate, nici al studierii aride, nici al speculatiei intelectuale. Sf. Simeon Noul Teolog deplange eroarea reductionista a confundarii adevaratei cunoasteri/ contemplatii cu cea intelectuala:

„Socotind drept nimic tainele Lui, credem ca dobandim recunoasterea adevarului lui Dumnezeu, prin intelepciunea lumii si ne inchipuim ca numai citirea scrierilor de Dumnezeu insuflate ale Sfintilor este o intelegere a Ortodoxiei si credem ca acest lucru este o cunoastere exacta si sigura a Sfintei Treimi; si nu numai aceasta, dar cei mai de vaza socotesc ca vederea, care are loc in cei vrednici numai prin Duhul Sfant, este plasmuirea intelesurilor in gandurile lor! Ce prostie! Ce orbire!”