Catalin PARTENIE | Vizuina de aur

DESCRIERE

Catalin PARTENIE    |    Vizuina de aur

POLIROM, 2020

Colectia „Ego. Proza” – coordonata de Lucian Dan TEODOROVICI

||||

e x t r a s

Am sunat-o pe Oksana la Pestera. Bunica-sa n-avea telefon. I-am zis ca vreau sa vorbim. Nu m-a intrebat nimic si seara ne-am vazut la Vizuina.

Cand i-am zis ca Paul trecuse Dunarea, a izbucnit in plans.

Tobele erau acoperite cu macrameurile Agripinei.

„Cand a sunat-o pe maica-sa, i-a dat vreo adresa?”

„Adresa? De ce? Ah, adresa... Da, sigur. O are Sunca. Sigur o are.”

„Pe tine te-a sunat?”

„Nu, cum sa ma sune? Ce, nu stii? Toate apelurile din strainatate sunt ascultate. Nu ne-a sunat ca sa nu ne puna in pericol.”

„Ai stiut?”

„Eu? Ce sa stiu? N-am stiut nimic. N-a spus la nimeni. De fapt, mi-a zis ceva. La Pestera.”

„La Pestera? Ce ti-a zis?”

„Eu cred ca trebuie sa ne bucuram. Auzi? Cand a inceput cutremurul din ’77, un tip care vorbea fluent germana era in pat si, in timp ce toate cadeau prin casa, a avut o viziune.”

„Ti-a zis el ca vrea sa plece?”

„Si ala isi ia cheile de la masina si pleaca asa, in pijama si-n papuci, la Otopeni, la aeroport.”

„Cand ti-a zis?”

„Eh, nu mai stiu. Si tipu’ ajunge asa in pijama la aeroport si se duce la aia care controlau pasapoartele si incepe sa urle in germana. Ca el e cetatean german, ca a stat la un hotel din centru care-a cazut, ca el a scapat ca prin minune, ca toate actele si bagajele lui sunt acum sub daramaturi si ca trebuie sa-l lase sa urce in primul avion catre Germania, asa cum era, in pijama si-n papuci si fara acte, pentru ca e diabetic si cardiac si, daca nu face insulina in urmatoarele douaspe ore, moare.”