Icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului - Sfantul Munte Athos

Caldura umana de Serge JONCOUR

0 opinii / Scrie o opinie
  • 49,95 lei

SAU
ne puteti contacta si la: 0751 166116

DESCRIERE

Serge JONCOUR

Caldura umana

POLIROM, 2024

Colectia Biblioteca Polirom – coordonata de Dan CROITORU

Traducere din limba franceza de Madalin ROSIORU

 

 

 

Extras/ Sambata, 25 ianuarie 2020

Vitele sareau pe drum ca niste copii in apa, se zbenguiau intre gardurile vii cu o veselie nebuna. Inspaimantate de zbenguiala, gaitele improscau din inaltul copacilor tipete manioase, furioase ca sunt nevoite sa-si imparta spatiul cu acele creaturi uriase. Vacile dintr-odata usoare tropaiau marunt pe sol si readuceau viata de care dusese lipsa natura abia trezita. In adapatorile din mijlocul pajistilor, pestisorii rosii se invarteau intr-o lumina fara umbre, nu peste mult timp boturile umede aveau sa se scufunde in unda limpede fara sa-i atinga., iar zilele aveau sa domine iarasi noptile. Soarele de sfarsit de ianuarie isi luase la purtare primele raze si, fara sa-si puna nicio stavila, dogorea asa de strasnic, ca aproape te speria, decretand primavara cu doau luni mai devreme. Intorcandu-se, Alexandre o vazu pe Constanze cum isi scoate puloverul si si-l leaga in jurul taliei, cum inchide alaiul, langa viteii aiuriti. Venea in fiecare an ca sa poata vedea spectacolul animalutelor care ingroasa cireada dupa doua luni petrecute la adapost. La fel ca Alexandre, gusta nebunia care le apuca pe vite, chiar daca isi spuneau ca, intr-o buna zi, in loc sa le inchida in staule peste iarna, ca sa le apere de frig, le vor tine inauntru vara, fiindca le va fi prea cald.