Am ales Romania. Povestea mea, Clotilde Armand

DESCRIERE

CLOTILDE ARMAND | AM ALES ROMANIA: Povestea mea

HUMANITAS, 2016

Extras din capitolul Prima data in Romania - p. 17

"Despre Romania am aflat mai multe in iarna lui 1995, cand l-am cunoscut, dupa cum am spus, pe Sergiu. Atunci am inceput lungul drum al cunoasterii. Sergiu si colegii lui romani nu vorbeau prea mult despre tara lor. Nici de bine, nici de rau. Pentru mine era perfect normal, nici eu nu vorbeam foarte mult despre Franta; fiecare avea tara lui, care facea in mod firesc parte din identitatea lui.

Atunci nu mi-am dat seama ca romanii aveau o problema cu tara lor, acest lucru mi-a aparut clar mult mai tarziu. e adevarat ca la MIT (Massachusetts Institute of Technology, n.n., L.B.) erau numai studenti straluciti, olimpici, iar pentru ei tara lor insemna echipa de la olimpiada, taberele de matematica la munte, la mare - in general, numai amintiri frumoase. Acum toti erau teaching assistants cu burse de cel putin 1000 de dolari pe luna. Erau bogati fata de mine, care venisem cu o bursa de la Harvard, destul pentru a acoperi un trimestru, insa apoi... nu stiam ce voi face. Am muncit, am economisit, dar nu destul pentru a acoperi cei 11 000 de dolari tuition fees, taxele pe trimestru (astazi costa dublu!). Pana la urma am obtinut si eu un teaching assistantship de la un profesor cu nume frantuzesc, Richard de Neufville, care m-a apreciat si mi-a oferit un post de asistenta in departamentul Technology and Policy, de matematica aplicata.

Pentru Sergiu nici nu se punea problema sa nu se intoarca in tara lui dupa studiile de la MIT. Ii intelegeam perfect hotararea.

Cand a venit vara si lucrurile au devenit mai serioase intre noi, mi-am spus ca trebuie sa ma duc macar o saptamana in tara lui, ca sa vad si eu spre ce ma indreptam.

In vara aceea faceam o practica la Paris pentru trei luni. Asa se obisnuia si, in plus, puteam sa mai castig ceva bani. Mi se parea ca amicii mei romani, care isi petreceau verile la ei acasa, fara munca, erau ca niste printi, iar eu eram ca o furnica muncitoare. Dar asa stateau lucrurile, fiecare avea cultura si obiceiurile lui. Mai tarziu, am vazut ca in Romania exista ideea ca tinerii trebuie sa aiba multe avantaje, petreceri, vacante la mare, mult timp liber cu prietenii, iar parintii lor trebuie sa munceasca fara a pleca in concediu si fara distractii. In Franta e aproape invers: tinerii nu au bani si muncesc, nu se duc prea mult in vacanta, pe cand parintii lor au o viata confortabila.

Am reusit sa-mi iau o saptamana de concediu de la serviciu si mi-am cumparat un bilet de avion spre Bucuresti."