Viata de zi cu zi in vremea lui Iisus

DESCRIERE

Mihai Valentin VLADIMIRESCU  |  Viata de zi cu zi in vremea lui Iisus

POLIROM, 2013

Colectia PLURAL M

||||

Extras din prezentarea autorului (POLIROM)

Mihai Valentin Vladimirescu (n. 1977) este profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Craiova. Specialist in domeniul studiilor biblice, este membru al Society of Biblical Literature, al European Association of Biblical Studies si al International Organization  for Septuagint and Cognate Studies. A urmat cursuri postuniversitare la Universitatea Ebraica  din Ierusalim (Israel) si la Universitatea Catolica Misericorde din Fribourg (Elvetia) si a desfasurat stagii de cercetare  si documentare in Israel, Grecia, Belgia si Italia (Pontificio Instituto Biblico, Roma). Este membru in proiectul Monumenta Linguae Dacoromanorum (Centrul de Studii Biblico-Filologice din Iasi). A publicat numeroase volume si studii [...]

Extras din capitolul 8 – Dreptul si sanatatea, 8.1. Sistemul judiciar

Autoritatea centrala in materie judiciara era, in sanul comunitatii evreiesti, Marele Sanhedrin din Ierusalim, dar aceasta institutie era una mult mai complexa, avand rolul principal de consiliu guvernamental si corp interpretativ al Scripturilor. In perioada romana, Sinedriul ierusalimitean si-a pierdut jurisdictia teritoriala, producandu-se o descentralizare in urma careia s-au format patru curti locale, formate din douazeci si trei de judecatori. Insa, pentru o lunga perioada de timp, au existat curti comunitare, „mici sinedrii”. Fiecare comunitate constituita regulamentar avea propriul ei sinedriu ce se ocupa cu judecarea cazurilor minore, dar sentinta penala nu depasea biciuirea, si aceasta doar pana la treizeci si noua de lovituri.  Acest sinedriu era compus din trei membri, cel putin in teorie, caci rabinii gandeau ca niciunui om nu-i este permis sa gandeasca de unul singur, acest drept fiind rezervat numai lui Dumnezeu. Insa cum oamenii competenti erau greu de gasit in districtele tarii, se permitea ca un singur om sa decida fara colegi si asistenti, daca partile declarau public ca vor accepta decizia lui. Existau reguli foarte stricte in privinta calitatilor pe care trebuia sa le detina un judecator. In probleme civile orice israelit era calificat sa judece, dar in cazuri penale doar preotii, levitii si membrii acelor familii care-si puteau casatori fetele cu preoti erau alesi ca judecatori.

Extras din capitolul 7 – Locuintele si vestimentatia, 7.1. Locuintele si mobilierul casnic

Cea mai mare parte a poporului iudeu din Palestina primului secol traia in orase de dimensiuni medii sau mici. Au existat insa si doua mari orase eminamente iudaice, si anume Ierusalim si Tiberiada. Iudeii locuiau, de asemenea, in orase de coasta elenistice, cum ar fi Gaza, Ascalon si Cezareea, in Decapolis si Transiordania. In general, strazile acestor localitati erau extrem de inguste. Latimile variau intre doi si patru metri pentru strazile mici, desi au existat drumuri chiar mai inguste, si opt metri pentru drumurile principale. De la strada principala, o alee ducea in curte. Intrarea pe aceasta alee putea fi inchisa printr-o poarta sau un gard de nuiele, desi acest lucru nu era ceva obisnuit. Aleea era domeniu public si imbunatatirea acesteia necesita consimtamantul si participarea tuturor riveranilor. In unele cazuri, locuitorii de pe alee se puneau de acord pentru a interzice deschiderea unui atelier de croitorie, de tabacarie sau de alt tip de atelier pe acea alee.

Spre deosebire de acest parteneriat  limitat la o alee, cel dintre locuitorii unei curti era mult mai cuprinzator. Curtea, zona in care una sau mai multe randuri de case se invecinau, era unitatea rezidentiala de baza. Daca exista un singur rand de case, intrarea ducea uneori in partea din spate a caselor, cu fatada spre o curte interioara. Unele curti erau detinute de catre o singura persoana ori familie, dar cele mai multe erau detinute in comun de catre mai multe persoane, uneori rude. Un gard, continand, de obicei ambele usi si chioscul portarului in cazul comunitatilor mai instarite, separa curtea de strada. Aceste curti mai generoase erau adesea construite imitand stilul specific orasului Tir si, prin urmare, erau numite curti tiriene. Curtile mari erau uneori inconjurate de un rand de stalpi, populari in constructiile elenistice si romane, care erau larg raspanditi in Palestina, in cladirile publice si in curtile resedintelor.

Extras de la p. 161 – Scaunele

In vremurile veterotestamentare, scaunele sau taburetele nu erau obiecte comune in casele evreiesti. Desi avem multiple reprezentari ale acestei piese de mobilier, pentru diferite perioade si locuri din lumea israelita, singurul personaj din Vechiul Testament care apare asezat pe un scaun este preotul Eli, pe care scrierea biblica il infatiseaza in aceasta postura la usa cortului Domnului (1Reg. 1:9), cel mai probabil ca urmare a varstei inaintate pe care o avea la acea vreme. Un mormant descoperit la Ierihon era prevazut cu un taburet si o bancheta pentru doua persoane, ambele avand cadrul si picioarele de lemn, iar portiunea pe care se sedea din corzi vegetale. In general insa, ceea ce noi traducem astazi prin scaun in vremurile vechi desemna, inainte de toate, tronul regal, obiect de mare importanta pentru evrei si care era realizat in conditii deosebite. Astfel, despre tronul lui David stim ca era placat cu aur, avea incrustatii din fildes, material foarte apreciat si la acea vreme, iar bratele sale se terminau cu capete de lei (3Reg. 10: 18-20). In vremea lui Iisus, scaunele devenisera mult mai comune si, cu exceptia ocaziilor, cand erau intrebuintate divanele, ele reprezentau principalele piese de mobilier pentru sezut. In cele mai multe cazuri, scaunele erau facute din lemn sau piele, mai rar din paie iar unele dintre ele erau rabatabile, din considerente de spatiu.

Extras din subcapitolul 7.2. Toaleta si vestimentatia

Igiena si toaleta

[...] Practica spalarii picioarelor oaspetelui tine de ritualuri de ospitalitate practicate inainte de a lua masa impreuna (Fac. 18:4; 19:2; Tob. 7:9).

[...] Dupa baie. De regula, femeile isi periau parul, in vreme ce barbatii se radeau. Femeile aveau la dispozitie oglinda (Is. 3:23), cel putin cele bogate, si isi aranjau parul (Is. 3:24). Peria este atestata de toate descoperirile arheologice incepand cu epoca bronzului [...]

Parfumatul era un gest de toaleta specific atat barbatilor, cat si femeilor. Dupa baie, corpul era uns cu ulei. David se parfuma (2Reg. 12:20), iar uleiul folosit in acest scop figura alaturi de aromate in comoara regala pe care Iezechia este mandru sa o arate trrimisilor regelui Babilonului (4Reg. 20:13). Meseria de parfumatoare se practica la curtea regala (1Reg 8:13), iar cea de parfumator se practica in timpul slujbelor de la Templul din Ierusalim, daca tinem cont de textele sacerdotale (Ies. 30:25, 35; 37:29). Pe langa uleiurile, unguentele si cremele care erau pastrate in mici flacoane din ceramica sau din alabastru trebuie sa adaugam fardul. Se folosea, in acest scop, negrul de antimoniu, cu care se pudrau sprancenele si genele, uneori chiar conturul ochilor.

3512 c (- 512 c/ 15 feb) = 3000 c/ 12 t/ 144