Icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului - Sfantul Munte Athos

Terorismul deghizat al corectitudinii politice de Cassian Maria SPIRIDON

0 opinii / Scrie o opinie
  • 60,00 lei

SAU
ne puteti contacta si la: 0751 166116

DESCRIERE

Cassian Maria SPIRIDON

Terorismul deghizat al corectitudinii politice

Editura Tracus Arte, 2025

 

 

 

 

 

CASSIAN MARIA SPIRIDON s-a născut în Iaşi, România. A fondat noua serie a revistei Timpul şi a înfiinţat Editura Timpul, pe care o conduce şi în prezent. A fondat Poezia, revistă de cultură poetică, şi a fost inițiator, cofondator şi coordonator al Caietelor de la Durău. Din 1995 este director al revistei Convorbiri literare, Iaşi. Organizator și participant la mișcarea conspirativă din 14 decembrie 1989, de la Iași, a fost arestat de poliția politică și eliberat pe 22 decembrie 1989. Este președinte al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi.

A debutat (în presa literară) în revistele Amfiteatru şi România literară.

A publicat peste 70 de volume de poezie, critică, publicistică şi eseu.

A primit Premiul Academiei Române pentru poezie, două premii ale Uniunii Scriitorilor din România pentru eseu, Premiul Uniunii Scriitorilor din Grecia pentru volumul Anul cîinelui şi alte numeroase premii şi distincții. A fost distins cu „Meritul Cultural” în grad de Comandor. Este Cetățean de Onoare al Municipiului Iași.

Invitat şi participant la festivaluri naționale şi internaționale de poezie: Festivalul International

de Poezie de la Medellin, Columbia, Bienala Internaţională de Poezie de la Liège, Belgia, Luna Culturii Româneşti de la Marsilia, Franţa, Întîlnirea Poeţilor Lumii Latine, Mexic, Festivalul

Internațional de Poezie de la Havana, Cuba, Festivalul de Poezie Li Bai – Du Fu, Tianshui, China (unde a primit Premiul Internaţional pentru Poezie), Festivalul Internațional de Poezie de la Sète, Festivalul Internațional de Poezia de la Varșovia, Festivalul de la Soria, Spania ș.a.

Poezia lui a fost tradusă în peste douăzeci de limbi şi publicată în volume distincte și în diverse antologii.