Suvenire contimpurane, editie integrala

DESCRIERE

G. SION    |    Suvenire contimpurane

POLIROM, 2014

 Colectia Biblioteca Memoria – Jurnale, autobiografii, amintiri

Extras din primul capitol – Emanciparea tiganilor

[...] In momentul acela venindu-mi spalatoreasa cu albiturele, Ion, aratandu-mi-o, zice:

„Iaca! Asta e, cocoane... daca ma iertati sa va spun...”

„Hei? Ce spune Ion, Mario?”

„Ce? Ti-a spus si d-tale? Ei, bata-l sanatatea! Daca-i asa, te rog sa-mi spui si d-ta daca as face bine sa-mi leg capul cu dansul. Nu-i vorba, doresc sa am si eu casa mea, daca se poate, caci mi s-a urat cu vaduvia.”

„Ai dreptate, Mario, si cat despre om, cred ca nu-i gasi altul mai bun: il cunosc de opt ani; e harnic, cinstit, nu betiv, destept. Dar este ceva la mijloc: nu stii tu ca corbul cu porumbita nu se pot imparechea? Tu, din pacate, esti tiganca, roaba. Ce-ar zice stapanii tai?”

„Cred ca n-are cine sa zica nimica. Eu, daca stau in curtea boiereasca, stau fiindca am odaia si tainul meu; dar altfel nu mai sunt supusa la robie. Am carte de iertare de la raposatul boier. Dumnezeu sa-l ierte!”

„Mult imi pare bine de ceea ce spui, Mario. Daca e asa, sa stii ca eu sunt nunul tau. Dar pentru ca sa nu se faca vreo galagie sau sa se zica ca eu m-am apucat sa insor pe un roman cu o tiganca, ceea ce foarte rar se intampla la noi, sa-mi aduci sa vad si eu cartea care zici ca o ai.”

„Numaidecat, caci locuinta mea e la doi pasi.”

Nu trecura zece minute si Maria, intorcandu-se, imi puse dinainte un plic cam afumat de vechime, in care gasii o hartie stransa in patru, cu cuprinsul urmator:

Fac cunoscut ca pe tiganca Maria, fiica lui Dumitru Cracau, coborator din robii mosteniti de la parintii mei, vaduva prin moartea barbatului ei, fiindca din copilarie a slujit cu credinta si vrednicie, cu tragere de inima si cu neadormire, asa incat a tras totdeauna multamirea mea si a sotiei mele, prin aceasta carte ce-i dau la mana, o iert de robie si o las sa se duca oricand si oriunde va vrea, iar cat va voi sa stea in curtea mea, se va bucura nesuparata de camera in care locuieste si de tainul ce capata, ca toti ceilalti robi ce locuiesc in curte. Aceasta sa fie spre pilda de indemnare si pentru fiul ei Dinca, care, de se va purta bine ca muma sa, va capata si el iertare la vreme. 1849, iunie in 8 zile.

DUMITRU CANTA LOGOFAT*

*) Dimitrie Cantacuzino – Pascanu (1789-1862), mare logofat, ctitor a numeroase asezaminte din Iasi, intre care spitalul din cartierul Tatarasi (actualul spital de Pneumoftiziologie) si Biserica Talpalari. La 1840 a construit imobilul cunoscut drept „Casa Cantacuzino – Pascanu” sau „Palatul copiilor”, din B-dul Carol I. Sotia sa, Profira (Pulcheria) (1785-1864), era fiica poetului Alexandru Beldiman. Domnitorul Grigore Ghica ii era nepot (n. ed.)