Sotul etern de F.M. DOSTOIEVSKI

DESCRIERE

F.M. DOSTOIEVSKI
Sotul etern
POLIROM, 2021
Colectia Top 10+
Traducere din limba rusa de Emil IORDACHE
 

Extras/ I/ Velceaninov
Venise vara, iar Velceaninov, contrar asteptarilor, ramasese la Petersburg. Calatoria lui in sudul Rusiei esuase, iar sfarsitul procesului nu se intrezarea. Procesul acesta, un litigiu cu mosia, luase o intorsatura cat se poate de proasta. Cu trei luni mai inainte, parea foarte simplu, aproape incontestabil; dar deodata totul se schimbase cumva. „De fapt, in general, totul a inceput sa se schimbe in rau!” – fraza asta Velceaninov o repeta adesea in sinea lui, cu o bucurie rautacioasa. Se folosea de serviciile unui avocat abil, scump, celebru si nu se zgarcea la bani; dar nerabdator si banuitor fiind, isi luase prostul obicei sa se ocupe el insusi de proces ; citea si scria hartii, pe care avocatul le arunca pe toate la cos, alerga pe la institutiile de stat, lua referinte si pesemne incurca foarte mult totul; in tot cazul, avocatul se plangea si-l trimitea la vial. Insa el nici macar la vila nu se putea hotari sa plece. Praful, zapuseala, noptile albe care-i iritau nervii – iata cu ce desfata el la Petersburg. Apartamentul lui, inchiriat de curand, era undeva pe langa Teatrul Mare si nici cu acesta nu avusese noroc; „nimic nu-i reusea!” Ipohondria i se intetea in fiecare zi; dar pentru ipohondrie avea demult inclinatie.
Era un om care traise mult si pe picior mare, trecut demult de prima tinerete; avea treizeci si opt sau chiar treizeci si noua de ani, si toata aceasta „batranete” – asa cum se exprima el insusi – venise „aproape pe neasteptate”; dar isi dadea seama ca imbatranise mai degraba nu in privinta cantitatii, ci, ca sa zicem asa, a calitatii vietii si ca, daca il apucasera slabiciunile, asta mai degraba launtric, decat pe dinafara.