Radu IOANID | Holocaustul in Romania. Distrugerea evreilor si romilor sub regimul Antonescu 1940-1944

DESCRIERE

Radu IOANID    |    Holocaustul in Romania. Distrugerea evreilor si romilor sub regimul Antonescu 1940-1944

POLIROM, 2019

Editura Institutului National pentru Studierea Holocaustului din Romania “Elie Wisel”

United States Holocaust Museum

Colectia Document

Editia a III-a revazuta si adaugita

Cuvant-inainte de Dennis DELETANT

p. 443/ e x t r a s

Liderul Partidului National – Taranesc, Iuliu Maniu, si conducatorul Partidului Liberal, Dinu Bratianu, au trimis memorii lui Antonescu, cerand anularea deportarilor. Cei doi sefi ai „partidelor istorice”, precum si Ion Mihalache, un alt lider taranist, considerau ca masurile de deportare evreilor fusesera luate la sugestia germanilor, ele „fiind straine de traditiile de omenie ale poporului nostru”.

Au existat si intelectuali care au protestat impotriva deportarilor. De exemplu, o nota a SSI din 18 septembrie 1942 mentioneaza ca un numar de intelectuali i-au trimis regelui o scrisoare de protest impotriva deportarii evreilor. Iar la 7 octombrie 1942, o alta nota a SSI informeaza ca pentru eliberarea poetului Magnus (corect: Margul, nnLB) Sperber au intervenit criticul literar Eugen Lovinescu, poetii Ion Pillat si Vasile Voiculescu, precum si scriitorul Oscar Walter Cisek.

Dupa cum scria Aureliu Weiss:

opozitia Maresalului Antonescu la exigentele germane – in fata carora capitulase totusi la finele lunii iulie 1942 – se explica mai putin printr-un act de vointa si de reflectie, cat prin independenta orgolioasa si absolutismul caracterului sau. Nu-i placea sa primeasca ordine, ci sa le dea si, cu atat mai putin, sa le primeasca din afara. Cred ca in forul lui intim era jignit si iritat de exigentele germane privitoare la evreii „lui”. Acestia crescusera ca niste buruieni daunatoare in marea gradina a tarii romanesti. Plivirea pamantului romanesc  de aceste buruieni trebuia sa fie opera unor masuri locale, chibzuite in raport cu necesitatile practice pe care le cunostea mai bine decat nemtii.

Ca militar, intelegea necesitatea unei coordonari in conducerea razboiului si a supunerii la un comandament suprem strain. Dar de ce se amestecau germanii in chestiunea evreilor din Romania care era o afacere interna?

Extras/ Cuvant-inainte

In Romania, Holocaustul a avut trasaturile sale specifice care l-au distins de exterminarea evreilor din alte zone ale Europei si ale Uniunii Sovietice. Solutia la ceea ce dictatorul militar Ion Antonescu a numit eufemistic „chestiunea evreiasca” nu s-a bazat pe exterminarea sistematica si mecanica a evreilor – chiar daca armata romana si cea germana au ucis peste 45 000 de evrei in Basarabia si Bucovina in vara anului 1941, iar fortele militare romane au omorat aproximativ 15 000 – 20 000 de evrei la Odessa in luna octombrie a aceluiasi an -, ci mai degraba pe o desconsiderare cruda si rece a demnitatii oamenilor. Cu toate acestea, a fost eficienta. Radu Ioanid catalogheaza si descrie masurile lui Antonescu de a-i alunga si a-i elimina pe evreii si romii din Romania. In acelasi timp, il stimuleaza pe cititor sa analizeze versiunea lui Antonescu privind „solutia finala”: moartea prin tratament inuman si o crancena lipsa de respect pentru viata in locul uciderii industrializate. Marsurile fortate ale deportatilor evrei – inclusiv copii, batrani si bolnavi – catre extremitatea estica a Transnistriei cu intentia de a-i trece peste Bug, in mainile germanilor, uciderea de catre escortele romane a celor care nu puteau tine pasul cu coloanele, masacrarea de catre germani a celor care au trecut Bugul, refuzul ulterior al germanilor, la sfarsitul verii lui 1941, de a mai accepta si altii, avand drept consecinta ingramadirea evreilor in lagare improvizate fara hrana sau ingrijire medicala adecvata – toate aceste actiuni au definit soarta evreilor aflati la cheremul lui Antonescu.