Paul LINDENBERG | Regele Carol I al Romaniei – Editia a II a, revizuita

DESCRIERE

Paul LINDENBERG    |    Regele Carol I al Romaniei – Editia a II a

HUMANITAS, 2016

Colectia Istorie

Traducere din germana de Ion NASTASIA

Editia a II-a, revizuita

||||

Extras de la p. 121

Asa cum, in viata reala, privirea lui patrunzatoare i-a permis principelui Carol sa faca mereu alegerea justa, inima lui reusi acum acelasi lucru, caci poate nu au existat decat putine fapturi omenesti care au fost create in asemenea masura una pentru cealalta, in ciuda unor deosebiri de caracter, cum au fost printesa Elisabeta si logodnicul ei. Amandurora le repugna orice aroganta si orice prefacatorie; pe amandoi ii insufletea avantul spre activitatea creatoare, spre un scop demn de un efort neobosit; si el, si ea percepeau viata nu ca pe o joaca, ci ca pe terenul pentru mari misiuni incredintate de catre Providenta. Cei doi s-au intalnit in profunda inclinatie spre natura si arta, in interesul sincer pentru toate cautarile in domeniul stiintei si al esteticii.

Extras – pp. 149-150

In acele zile apasatoare surveni un eveniment care-l facu pe principe sa se gandeasca la o abdicare mai grabnica. La 22 martie (1871, nnLB), colonia germana din Bucuresti a vrut sa sarbatoreasca printr-un banchet ziua de nastere a imparatului Wilhelm, asa cum faceau in fiecare an; cu precautia de rigoare, cei interesati au cautat sa afle daca in conditiile actualului curent antigerman se mai putea tine o asemenea manifestare, dar prefectul Politiei si prim-ministrul (Ion Ghica, nnLB) i-au asigurat ca nu exista piedici si au garantat mentinerea ordinii. In seara zilei cu pricina, participantii germani la festivitate s-au reunit catre ora opt intr-o sala situata in apropierea Pietei Teatrului; insa in fata cladirii s-a strans o multime de oameni, care a spart cu pietre ferestrele si a incercat sa patrunda in sala situata la etajul unu. Tulburarile au durat peste doua ore; mai multi germani au fost raniti cu pietre, si daca nu s-a ajuns la varsare de sange, aceasta s-a datorat intelepciunii consulului general von Radowitz. Scandalagiii, printre care se gaseau si deputati, au facut un tapaj monstru; s-au auzit strigate de „Traiasca republica!” si „Haideti la palat!”, au fost stinse felinarele de pe strada si s-au tras clopotele bisericilor din apropiere. Principele, pus imediat la curent cu cele intamplate, si-a trimis neintarziat aghiotantul la prim-ministru si la prefectul Politiei, dar nici unul din cei doi domni nu a fost de gasit! In sfarsit, generalul Solomon, comandantul de divizie al Bucurestiului, dadu ordin sa se actioneze cu trupe, si acum aparu si prim-ministrul, care vru sa-l impiedice pe general sa dispuna interventia armatei, dar primi de la acesta un raspuns energic si neechivoc.