Icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului - Sfantul Munte Athos

Mircea Eliade – Intalnirea cu sacrul - Cristian Badilita

0 opinii / Scrie o opinie
  • 25,00 lei

SAU
ne puteti contacta si la: 0751 166116
Produs cumparat impreuna cu:

DESCRIERE

Cristian Badilita, volum alcatuit si ingrijit in colaborare cu Paul Barbaneagra  |  Mircea Eliade – Intalnirea cu sacrul. 

Editura Vremea  - Bucuresti, 2017. 

Colectia FID – Fapte, Idei, Documente


Extras din Capitolul Cinci interviuri cu Mircea Eliade – Primul interviu cu Mircea Eliade – Dorul de Absolut

Mircea Eliade, sunteti mitolog, specialist in istoria comparata a religiilor si, in plus, ati scris mai multe romane. Unul din aceste romane v-a facut celebru la numai 26 de ani.

Ce inseamna sa fii admirat

Da, era in 1932. Tocmai ma intorsesem la Bucuresti din India, unde petrecusem cativa ani ca sa studiez filozofia tehnicii yoga. Eram profesor-asistent la universitate, dar si scriitor, si am primit premiul unui concurs literar, in urma caruia am fost publicat. Cartea mea se intitula Maitreyi. Era un roman de dragoste exotic; a fost tradus mai tarziu bin franceza sub titlul La nuit bengali. Romanul a avut un succes enorm, lucru care ne-a surprins si pe editor si pe mine insumi. La 26 de ani, deci, am devenit celebru: ziarele romanesti vorbeau despre mine, eram recunoscut pe strada, etc. Stiti, e destul  de usor sa stralucesti intr-o cultura provinciala, unde toata lumea se cunoaste, mai mult sau mai putin – nu ca la Paris sau la New York. Aceasta experienta a fost extrem de importanta pentru mine, caci am stiut inca de tanar ce inseamna “sa fii admirat”

Erati la prima tentativa literara?

Nu chiar. La 14-15 ani scrisesem amintiri de calatorie, povestiri de aventuri in Delta Dunarii si in Carpati. Mai cu seama , o carte autobiografica, Romanul adolescentului miop. Caci eram foarte miop si din pricina asta aveam un complex. Ma gaseam din cale-afara de urat si credeam ca niciodata n-o sa fiu iubit. Scriam, de asemenea, articole despre insecte; am scris, de exemplu, un scurt eseu intitulat “Cum am descoperit piatra filozofala”.

Pe-atunci erati inca licean. Cand aveati timp sa scrieti?

Eram un elev sucit

Scriam noaptea. Pusesem la punct o tehnica pentru reducerea orelor de somn – in fiecare seara dormeam cu cinci minute mai putin. Cand am reusit sa`castig o ora – trecand, de exemplu, de la sase la cinci ore de somn – am mentinut ritmul acesta timp de o luna, apoi reincepeam. Numai ca atunci cand am trecut de la patru ore treizeci la patru ore douazeci si cinci, apoi la patru ore douazeci, am inceput sa dorm prost si sa am ameteli. A trebuit sa ma opresc... Cu parere de rau, pentru ca simteam ca am atatea lucruri de citit, atatea limbi straine de invatat.

Apoi, eram un elev sucit, care se interesa de istorie cand ar fi trebuit sa invete matematica, ori se initia in sanskrita, cand ar fi trebuit sa se ocupe de gramatica latina. Eram revoltat impotriva sistemului prea rigid al liceului. Mai cu seama, aveam alergie la manualele scolare, iar banii pe care mi-i dadea tata ca sa le cumpar, ii dadeam pe carti adevarate, adica, pe acelea care nu-mi erau impuse de profesori. Tata nu si-a dat seama decat dupa patru sa cinci ani.

Ce cumparati? Romane?

Voiam sa stapanesc timpul

 Nu, nu numai. Eram impatimit de stiinte:  entomologie, botanic, chimie si, deja, de radacinile chimiei, adica de alchimie. Ce ma captiva era unitatea materiei si transformarea ei in energie. Cand am aflat din lecturi ca visul alchimistilor fusese transmutarea materiei in aur, am vrut sa stiu cum si de ce? si foarte repede am descoperit dimensiunea mitica a transmutatiei. Caci alchimia, stiinta traditionala, nu prelucreaza numai materia, prin transmutatie, ci si sufletul. Alchimistul care incearca sa fabrice aurul se transmuta pe sine insusi in decursul acestei incercari, in asa fel incat aurul, in alchimie, nu este numai un metal, ci si – sau in primul rand – simbolul perfectiunii, al libertatii, al nemuririi. Vedem foarte bine lucrul acesta in textele alchimistilor. Suntem foarte departe de obiectivitatea din stiinta moderna, in alchimia chineza, de pilda, extrem de importanta, alchimistul viseaza sa fabrice aurul, dar nu asta il intereseaza cu adevarat. Alchimistul, in China, cauta mai intai de toate elixirul vietii indelungate. Laboratorul alchimistului este ca yoginul care face exercitii de stapanire a trupului si a spiritului.

Ce inseamna pentru un adolescent care studiaza chimia descoperirea alchimiei?

Ce ma fascina pe mine era stapanirea timpului, pentru ca alchimistul, transformandu-si minereul in doar cateva luni sau cateva zile, se substituie intr-un fel naturii si reuseste in felul acesta sa accelereze timpul. In prealchimia societatilor primitive minereul era vazut ca un embrion salasluind in pantecele taranei-mama. Aceleasi societati considera ca trebuie sa treaca doua, trei mii de ani pana ce minereul respectiv – fierul, de pilda – sa se transforme in aur. Prin urmare, alchimistul, prin faptul ca se substituie lucrarii naturii, accelereaza timpul.

Astazi se lucreaza in laborator ca in uzina

Pe de alta parte insa, consecintele sunt terbile, caci, daca, incepand cu secolul al XIX-lea, odata cu nasterea chimiei organice si a biologiei, omul devine stapanul timpului, el poarta in acelasi timp responsabilitatea si povara descoperirilor sale. Toate tehnicile, toate cunostintele, toate gesturile aveau altadata un aspect sacru. Cand alchimia a devenit chimie, aspectul sacru s-a pierdut. Astazi se lucreaza in laborator ca in uzina. Semnificatiile transistorice si transcendente au disparut. Stiinta moderna nu mai urmareste decat cunoasterea, stapanirea materiei. Obiectivul ei este altul. Avem de-a face cu un fenomen nou, foarte grav.

Totusi alchimistii raman marii precursori ai stiintei moderne.

Da, bineinteles. Ei lucreaza cu minereuri, cu plante; e drept ca ei pregatesc aparitia stiintelor. Alchimia a devenit nu doar chimie, ci si botanica, medicina. Exista o continuitate. Ceea ce s-a schimbat insa total, in zilele noastre, este comportamentul universal ce caracterizeaza stadiul arhaic al culturilor. Tot ce se facea altadata: agricultura, mineralogie, metalurgie, medicina, avea drept model creatia lumii, cosmogonia. Tot timpul se punea intrebarea cum Fiiinta a ajuns sa fie, cum lumea a luat Fiinta. Nu doar in teorie, ci pana in cele mai marunte aplicatii practice. In Tibet, de exemplu, cand cineva este bolnav, lama care vine sa-l ingrijeasca incepe prin a recita mitul cosmogonic. Apoi, mitul originii bolii. Apoi, mitul primului saman care a vindecat boala. Astfel, pacientul e proiectat la inceputul timpului, inainte de creatie; el reface simbolic intreg parcursul creatiei. Si daca il reface cum trebuie, se vindeca. Inseamna ca marele vindecator a reusit literalmente sa ia boala cu mana.

Asta vrea sa spuna ca omul traditional, in culturile primitive, nu crede in capacitatea sa de a indrepta lucrurile. Nici nu indrazneste sa le indrepte – indreptarea e foarte complicata si poate fi primejdioasa. El nu este sigur de ceea ce face decat daca el recreeaza lumea, in mod simbolic. Alchimia, in masura in care este dela o actiune asupra materiei, marcheaza punctul de trecere de la un sistem la altul, de la traditie la modernitate.

Mai exista alchimisti in zilelele noastre?

Da, cativa. Eu am cunoscut doi alchimisti contemporani, pe germanul von Bernus, care practica alchimia ca terapeutica, si, in Franta, pe Eugene Canseliet.

SPECIFICATII

An aparitie 2017