Icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului - Sfantul Munte Athos

Michael ONDAATJE | Lumina de veghe

0 opinii / Scrie o opinie
  • 39,95 lei

SAU
ne puteti contacta si la: 0751 166116

DESCRIERE

Michael ONDAATJE    |    Lumina de veghe

POLIROM, 2019

Colectia Biblioteca Polirom Actual – coordonata de Bogdan-Alexandru STANESCU

Traducere din limba engleza si note de Ariadna PONTA

Extras din Partea Intai, capitolul Strainii din jurul mesei

In 1945 parintii nostri au plecat si ne-au lasat in grija a doi barbati care se prea poate sa fi fost infractori. Locuiam pe o strada din Londra numita Ruvigny Gardens si, intr-o dimineata, nu mai stiu daca mama sau tata a sugerat sa avem o discutie cu totii dupa micul dejun si atunci ne-au spus ca urmeaza sa ne lase singuri si sa plece pentru un an in Singapore. N-o sa dureze prea mult, ne-au zis ei, dar nici n-o sa fie o calatorie scurta. Bineinteles, vom fi bine ingrijiti in lipsa lor. Imi amintesc ca tata ne-a dat vestea asezat pe unul dintre scaunele acelea incomode de fier din gradina, iar mama, stand chiar in spatele lui, intr-o rochie de vara, ne urmarea reactiile. Dupa o vreme a luat-o de mana pe sora mea, Rachel, si i-a tinut palma lipita de talia ei, vrand parca sa i-o incalzeasca.

Nici Rachel, nici eu nu am scos un cuvant. Ne uitam fix la tata, care ne dadea detalii depre zborul pe care il vor face la bordul unui Avro Tudor I, un urmas al bombardierului Lancaster, capabil sa atinga o viteza de croaziera de peste patru sute cincizeci de kilometri pe ora. Vor trebui sa aterizeze si sa schimbe avioanele cel putin de doua ori pana sa ajunga la destinatie. Ne-a explicat ca fusese promovat si urma sa preia conducerea birourilor Unilever din Asia, un pas inainte in cariera lui.

SPECIFICATII

Traducere Traducere din limba engleza si note de Ariadna PONTA
An aparitie 2019