Micaela GHITESCU | Intre uitare si memorie​​​​​​​

DESCRIERE

Micaela GHITESCU    |    Intre uitare si memorie​​​​​​​

HUMANITAS, 2012

||||

Extras din Prolog

Voi incepe cu un eveniment care, la timpul sau (martie 2011), a facut o oarecare valva si in cadrul caruia, dintre cele doua interlocutoare, Eugenia Voda s-a dovedit a fi „Profesionista nr.1”. Intr-adevar, a stiut sa obtina de la mine mai mult decat, poate, isi propusese initial, aproape sa ma hipnotizeze ca sa-i spun ceea ce nu m-as fi gandit niciodata sa etalez cu voce tare, si inca pe dimensiunea unui mic (insa atat de mare) ecran. Dar daca tot am facut-o, atunci de ce sa nu sondez mai in adancime, sau sa plivesc si in jur, adaugand carnea si sangele experientelor mele sub forma de flash-uri (dupa cum spune Lidia Bodea) unei osaturi usor rigide? Cu dorinta secreta ca marturisirile mele sa nu le para eventualilor cititori tineri ca apartin unor timpuri matusalemice... Pentru ca ele fac parte din ceea ce astazi se obisnuieste a se numi „istorie recenta”, de care ei, cititorii tineri, s-ar cuveni sa multumeasca Cerului ca au fost scutiti. Le-am asternut pe hartie fara un plan prealabil, in masura in care imi veneau in minte urmand meandrele memoriei si ale gandului, stavilite uneori si de uitare.

Daca nu ar fi staruit, in mai multe randuri, Lidia Bodea, nu m-as fi hotarat singura sa fac acest demers, dimpotriva: prima mea reactie a fost sa-mi spun: „Nici sa nu te gandesti! Stii ca nu ai imaginatie!” Traducand autori mari, nu vedeam ce as putea adauga eu care sa merite sa mai incarce rafturile librariilor. Eram convinsa ca nu am nimic de spus, nimic de povestit, iar micile notatii sau articole pe care le publicam in revista Memoria chiar nu contau. Desigur, ca traducatoare literara de cateva bune decenii, priveam actul traducerii ca o re-creatie, stiam ca, in momentul cand traduc, investesc mult din mine, din lucrurile pe care le-am trait, si ca traducerea este marcata, vrand-nevrand, de propria mea biografie, concomitent cu empatia pe care o aveam (sau nu o aveam) cu autorul. Dar asta e tot.

Ceea ce tineti acum in maini este singura mea carte. Nu mai am timp. As vrea sa nu-i dezamagesc prea mult pe cei care au avut incredere in mine.

Cele doua mari doamne carora le-am incredintat o parte adesea nevazuta a sufletului meu, Lidia Bodea si Eugenia Voda, le exprim aici recunostinta mea.