Metoda Waldorf. Bazele spirituale ale educatiei, Rudolf Steiner

DESCRIERE

Rudolf STEINER  |  Metoda WALDORF – Bazele spirituale ale educatiei. Noua conferinte la Oxford, 1922

Editura Vremea – Bucuresti, 2016

Traducere de Daniela DUMITRU

||||

Extras din Prefata la editia in limba engleza din 1946

Acest curs de noua conferinte a fost tinut da Dr. Rudolf Steiner la Mansfield College, Oxford, in august 1922, la trei ani dupa infiintarea Scolii Waldorf din Stuttgart. Este vorba de primul curs despre educatie, pe care Rudolf Steiner l-a tinut in fata unui auditoriu englezesc.

[...] Traducerea noastra pastreaza spontaneitatea acestor conferinte. Fara indoiala, desi Dr. Steiner a revizuit textul inainte de a permite publicarea lui, consideram ca este preferabil sa pastram ceea ce el ar fi suprimat probabil, decat sa suprimam ceea ce el ar fi pastrat.

Extras din prima conferinta – Necesitatea unei baze spirituale in educatie

Natura spirituala a copilului. Prima perioada a copilului – copilul pana la sapte ani. Copilul de la 7 la 14 ani. Adolescenta, perioada a treia a copilariei.

Mai intai, va rog sa ma scuzati ca nu voi vorbi in limba tarii dumneavoastra. Imi lipseste practica necesara acestui lucru. Ma vad obligat sa imi formulez gandurile in limba ce imi este familiara. Sunt sigur insa ca trafucerea ce va fi facuta va compensa in mare parte acest dezavantaj.

[...] Vorbind despre o metoda de educatie care, intr-un anumit sens, poate fi considerata o noutate, permiteti-mi sa subliniez valoarea traditiei, mai ales in raport cu cei atat de numerosi care, in zilele noastre, cauta noutatea de dragul noutatii. Cine cauta noul intr-un domeniu sau altul al culturii, trebuie sa fie demn de aceasta cucerire ce trece prin respectul prealabil al meritelor trecutului.

Aici, la Oxford, resimt puterea traditiei ce inspira toate cele ce se petrec. Cel ce traieste acest sentiment are probabil dreptul de a vorbi si de ceea ce este nou. Daca noul vrea sa fie durabil, el trebuie sa-si infiga radacinile in chiar inima trecutului. Constanta nevoie de nou din zilele noastre, incapacitatea intelegerii lectiilor trecutului pentru crearea viitorului constituie probabil tragedia si falimentul epocii contemporane.

De aceea, sunt recunoscator profesoarei Mackenzie si intregului Comitet pentru interesul acordat conferintelor mele, pentru organizarea lor. Gratie acestui interes, ma pot exprima aici, intr-o atmosfera de traditie ce nu ignora contributia si meritele prezentului. Multumesc, de asemenea, domnului director Jacks, care a binevoit sa ma primeasca in acest cadru.

Ceea ce voi spune cu privire la educatie si invatamant se bazeaza pe cunoasterea Stiintei spirituale, a carei edificare a devenit principala sarcina a vietii mele. Stiinta spiritului a fost cultivata mai intai pentru ceea ce este ea in ea insasi. In ultima vreme insa, unii prieteni de-ai nostri s-au straduit sa ii creeze un larg teren de aplicatie practica. Domnul Emil Molt, care a luat contact cu invatamantul Stiintei spirituale in cadrul Institutului Goetheanum din Dornach (Elvetia), si-a exprimat dorinta de a aplica acest invatamant la educatia copiilor, ceea ce a permis infiintarea Scolii Waldorf din Stuttgart.

Pedagogia practicata in aceasta Scoala Waldorf se bazeaza pe o viata spirituala ce va reinnoi ideile in materie de educatie, facandu-le conforme cu ideile timpului nostru, cu necesitatile actuale ale evolutiei omenirii. Metodele preconizate in materie de educatie si de invatamant se sprijina pe cunoasterea omului in intregul lui, de la nastere pana la moarte, inclusiv aspectele suprasensibile ale naturii umane, ce dovedesc ca apartinem nu numai unui univers material ci si unui univers spiritual.

Viata spirituala a epocii noastre poarta inca amprenta trecutului, forma pe care traditia i-a imprimat-o. Alaturi de aceasta viata spirituala si fara nici un raport cu ea, resimtim si impulsul stiintei moderne, al impresionantelor descoperiri ale acesteia. Vorbim despre viata spiritului fara sa pierdem din vedere ceea ce gandirea omeneasca datoreaza stiintei. Aceasta insa isi are limitele ei. Desigur, stiinta permite o anumita cunoastere a organismului omenesc, studiul functionarii acestuia pe plan fizic. Ea se bazeaza insa exclusiv pe observatii exterioare, pe mijloace materiale de investigatie, fara sa fi atins pana acum viata spirituala a omului. Nu spun acestea pentr a denigra stiinta, mai ales ca maretia unor savanti, ca Thomas Huxley, de exemplu, a constat tocmai din capacitatea de a se concentra asupra fenomenelor aparente ale naturii, fara a se lasa tulburati de actiunea spiritului in lume.

Datele si informatiile primite, singurele de care dispunem, nu ne permit depasirea aspectului fizic ala omului, sesizarea practica a spiritului din el. Pe de alta parte, confesiunile religioase cultiva si propaga viata spiritului. Religiile sunt insa incapabile sa raspunda la intrebari precise privind natura nemuririi, a eternitatii, a vietii suprasensibile. Altfel spus, izolati in cadrul vietii si al lumii fizice, asaltati de cele ce ating baza spirituala a lumii fizice, nu gasim niciun raspuns la inaltimea exigentelor cunoasterii, a criteriilor de certitudine, incredere si convingere ferma.