Icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului - Sfantul Munte Athos

Jorge Luis BORGES | Eseuri |Discutii. Alte investigari. Noua eseuri dantesti. Borges oral. Biblioteca personala

0 opinii / Scrie o opinie
  • 38,48 lei

SAU
ne puteti contacta si la: 0751 166116

DESCRIERE

Jorge Luis BORGES  |  Eseuri  | Discutii.  Alte investigari.  Noua eseuri dantesti.  Borges oral.  Biblioteca personala 

POLIROM, 2015

Traduceri si note de Irina DOGARU, Cristina HAULICA, Andrei IONESCU si Tudora SANDRU-MEHEDINTI

Prezentari si editie ingrijita de Andrei IONESCU


||||

Extras din Doua carti

Ultima carte a lui Wells – Guide to the New World. A Handbook Constructive World Revolution – risca sa para, la prima vedere, o simpla enciclopedie de injurii. In paginile sale foarte limpezi sunt demascati Fuehrerul, “care tipa ca un vier castrat”; si Goering, “distrugatorul de orase care, chiar a doua zi, matura cioburile si preia sarcinile din ajun”; si Eden, “nemangaiatul vaduv, chintesenta Ligii Natiunilor”; si Stalin, care, intr-un limbaj incredibil, continua sa apere dictatura proletariatului, „desi nimeni nu stie ce este proletariatul si nici cum si unde dicteaza”; si „absurdul Ironside”; si generalii din armata franceza, „biruiti de constiinta propriei lor incompetente, de tancurile fabricate in Cehoslovacia, de vocile si zvonurile de la radio si de curierii care merg pe bicicleta”; si „vointa evidenta a infrangerii” (will for defeat) de care a dat dovada aristocratia britanica, si „ranchiunosul azil” care a fost Irlanda de Sud; si Ministerul englez al Afacerilor Externe, „ce pare sa nu precupeteasca nici un efort pentru ca Germania sa castige razboiul pe care l-a si pierdut”; si Sir Samuel Hoare, „un prostanac din punct de vedere moral si mental”; si nord-americanii si englezii „care au tradat cauza liberala a Spaniei”; si cei care socotesc ca acest razboi „este un razboi al ideologiilor” si nu o formula criminala a „dezordinii prezente”; si naivii care presupun ca este de ajuns sa-i exorcizezi sau sa-i distrugi pe cei doi demoni, Goering si Hitler, pentru ca lumea sa fie un paradis.

Am enumerat cateva invective ale lui Wells: din punct de vedere literar, nu sunt vrednice de luare-aminte; cateva mi se par nedrepte; dar ele dovedesc impartialitatea urii sau indignarii sale. Dovedesc totodata libertatea de care se bucura scriitorii in Anglia, chiar in ceasurile fierbinti ale unei batalii. Mai importanta decat asemenea indispozitii sarcastice (dintre care am citat doar cateva si ar fi foarte usor sa le triplam sau sa le impatrim) este doctrina acestui manual revolutionar. Ea se poate rezuma la urmatoarea dilema: ori Anglia isi identifica propria cauza cu aceea a revolutiei generale (a unei lumi federative), ori victoria este inaccesibila si inutila. In capitolul XII (pp. 48-54) sunt stabilite fundamentele lumii noi. In cele trei capitole finale sunt discutate cateva probleme minore.

In mod surprinzator, Wells nu este nazist. Spun in mod surprinzator deoarece aproape toti contemporanii mei sunt, desi ei tagaduiesc ori nu-si dau seama de acest lucru. Incepand cu 1925, nu exista publicist care sa nu afirme ca faptul inevitabil si banal de a te fi nascut intr-o anumita tara si de a apartine unei anumite rase (ori unui anumit amestec de rase) ar fi un privilegiu deosebit si un talisman suficient. Aparatorii democratiei, care se cred foarte diferiti de Goebbels, cer cititorilor, in acelasi limbaj folosit de dusman, sa asculte bataile unei intime porunci ale sangelui si pamantului. Imi aduc aminte ca in timpul razboiului civil spaniol s-au purtat niste discutii indescifrabile. Unii se declarau republicani; altii, nationalisti; altii, marxisti; cu totii, folosind un vocabular de Gauleiter, vorbeau despre Rasa si despre Popor. Pana si oamenii secerei si ciocanului se dovedeau rasisti... De asemenea, imi aduc aminte cu stupoare de o intrunire convocata pentru a combate antisemitismul. Din mai multe motive nu sunt antisemit; principalul este faptul ca deosebirea dintre evrei si ne-evrei mi se pare, in general, nesemnificativa; uneori, este iluzorie si imperceptibila. Nimeni, in acele clipe, nu a fost dispus sa-mi impartaseasca parerea; au jurat cu totii ca un evreu german se deosebeste foarte mult de un german. In zadar le-am amintit ca acelasi lucru il sustine si Adolf Hitler; in zadar am incercat sa-i fac sa-si dea seama ca o intrunire impotriva fascismului nu ar trebui sa ingaduie doctrina unei Rase Superioare; in zadar am invocat chibzuita declaratie a lui Mark Twain: „Eu nu intreb carei rase ii apartine un om; imi ajunge faptul ca este o fiinta umana; nimeni nu poate fi ceva mai josnic”(The Man that Corrupted Hadleyburg, p. 204).

In aceasta carte, ca si in altele – The Fate of Homo Sapiens, 1939; The Common Sense of War and Peace, 1940 -, Wells ne indeamna sa ne amintim ca, inainte de orice altceva, suntem oameni si sa ne infranam jalnicele noastre trasaturi distinctive, oricat ar fi ele de patetice sau pitoresti. Intr-adevar, aceasta reprimare nu este exagerata; se multumeste sa ceara statelor, pentru o mai buna convietuire a lor, ceea ce o politete elementara cere din partea indivizilor. „Nici un om cu scaun la cap – declara Wells – nu crede ca oamenii din Marea Britanie alcatuiesc un popor ales, o specie mai nobila de nazisti, care isi disputa cu germanii hegemonia lumii. Sunt luptatorii din linia intai a frontului omenirii. Daca nu apara acest front, atunci nu sunt nimic. Aceasta datorie constituie un privilegiu.”

Let the People Think este titlul unei selectii din eseurile lui Bertrand Russell. Wells, in opera pe marginea careia am schitat comentariul de mai sus, ne cere staruitor sa regandim istoria lumii fara preferinte de natura geografica, economica sau etnica; Russell se arata dispus, de asemenea, sa ne dea sfaturi de universalitate. In cel de-al treilea articol – Free tghout and official propaganda – propune ca in scolile primare sa se predea arta de a citi ziarele cu neincredere. Cred ca aceasta disciplina socratica nu ar fi inutila. Dintre persoanele pe care le cunosc, foarte putine o deslusesc cat de cat. Se lasa amagite de mestesugite trucuri tipografice sau sintactice; socotesc ca un fapt s-a petrecut pentru ca stirea despre el a fost tiparita cu litere de-o schioapa; confunda adevarul cu un corp de litera; nu vor sa inteleaga ca afirmatia: Toate incercarile agresorului de a inainta dincolo de sectorul B au suferit un esec sangeros este un simplu eufemism pentru a admite pierderea sectorului B. Ba inca si mai rau: practica un soi de magie, socotesc ca a exprima o temere inseamna a colabora cu dusmanul... Russell propune ca statul sa incerce sa-i imunizeze pe oameni impotriva acestor prevestiri si sofisme. Sugereaza, de pilda, ca elevii sa studieze ultimele infrangeri ale lui Napoleon prin intermediul buletinelor din Moniteur, in mod vadit triumfaliste.. propune teme ca aceasta: dupa ce au studiat, pe baza textelor englezesti, istoria razboiului cu Franta, elevii sa rescrie aceasta istorie din punctul de vedere al francezilor. „Nationalistii” nostri practica de pe acum aceasta metoda paradoxala: predau istoria Argentinei din punctul de vedere spaniol, daca nu din cel al triburilor quechua sau querandi.

Dintre celelalte articole, nu cel mai putin reusit mi s-a parut Genealogia fascismului. Autorul observa de la bun inceput ca faptele politice apar din speculatii mult anterioare si ca, de obicei, trece mult timp de la raspandirea unei doctrine pana la aplicarea ei. Asa si este: „actualitatea arzatoare” care ne exaspereaza sau ne inflacareaza si care adesea ne anihileaza nu este altceva decat reverberatia imprfecta a unor discutii mai vechi. Hitler, inspaimantator prin soldatii lui inarmati pana-n dinti si prin spionii sai nevazuti, este un pleonasm al lui Carlyle (1795-1881) si chiar al lui J.G. Fichte (1762-1814). Lenin este o transcriere a lui Karl Marx. De aceea adevaratul intelectual ocoleste dezbaterile contemporane: realitatea este intotdeauna anacronica.

Russell le imputa lui Fichte si Carlyle teoria fascismului. Primul, in a patra si a cincea dintre faimoasele Reden an die deutsche Nation, sustine superioritatea germanilor in ceea ce priveste posesia neintrerupta a unei limbi curate. Aceasta opinie este extrem de inselatoare; putem presupune ca nu exista pe lume o limba pura (chiar daca ar fi pure cuvintele, nu tot astfel sunt si reprezentarile; chiar daca puristii rostesc in spaniola deporte, reprezentarea lor mentala este tot englezescul sport); am putea sa observam ca germana este mai putin „pura” decat limba basca sau limba hotentotilor; ne-am putea putea intreba de ce ar fi preferabila o limba neamestecata... Mai complexa si mai elocventa este contributia lui Carlyle. Acesta, in 1843, a scris ca „democratia” este disperarea de a nu gasi eroi care sa ne conduca. In 1870 a aclamat victoria Germaniei – „rabdatoare, nobila, profunda, solida si evlavioasa” – asupra Frantei – „fanfaroana, infumurata, teatrala, certareata, agitata, hipersensibila” (Miscellanies, volumul VII, p. 251). A laudat Evul Mediu, a condamnat sforaitoarele discursuri parlamentare, a aparat memoria zeului Thor, a lui Wilhelm Bastardul, a lui Knox, a lui Cromwell, a lui Frederic al II-lea, a taciturnului presedinte paraguayan Francia si a lui Napoleon, a tanjit dupa o lume care sa nu fie un „haos inzestrat cu urne electorale”, a detestat abolirea sclaviei, a propus transformarea statuilor – „ingrozitoare solecisme de bronz” – in folositoare cazi de bronz, a elogiat pedeapsa cu moartea, a fost incantat de ideea ca in fiecare localitate sa existe o cazarma, a adulat, si a inventat, Rasa Teutonica. Cei ce doresc sa afle si alte imprecatii sau divinizari pot sa apeleze la Past and Present (1843) si Latterday Pamphlets, care dateaza din 1850.

Bertrand Russell conchide: „Intr-un anumit fel, putem afirma ca atmosfera de la inceputul veacului al XVIII-lea era rationala, pe cand cea din vremea noastra este antirationala”. As elimina timidul adverb care sta in capul frazei. – trad A.I.

SPECIFICATII

Traducere Traduceri si note de Irina DOGARU, Cristina HAULICA, Andrei IONESCU si Tudora SANDRU-MEHEDINTI
An aparitie 2015