Istorii din Bucurestiul neogotic de Emanuel BADESCU 

DESCRIERE

Emanuel BADESCU

Istorii din Bucurestiul neogotic

Editura Vremea, 2015

Colectia Planeta Bucuresti – initiata si coordonata de Silvia COLFESCU

Extras/ Bucurestiul neogotic

Orasul inconjurat pe zeci de kilometri patrati de paduri si totodata aflat la vreo suta de kilometri de munti s-a dezvoltat in jurul Cetatii Dambovitei; denumirea i-a fost schimbata de Vlad Tepes in Cetatea Bucuresti. Asezarea a avut – pana la incendierea sa din 1595 de catre secuii lui Albert Kiraly si balcanicii lui Sinan Pasa – cladiri din lemn si chirpici. Textul lui Pierre Lescalopier e limpede: „Zidurile acestui oras sunt din trunchiuri mari de copac infipte in pamant unul langa altul si legate intre ele prin grinzi de-a curmezisul, prinse de acele trunchiuri cu niste pene lungi si groase de lemn. Orasul e podit cu trunchiuri de copaci... Palatul lui (al voievodului Alexandru II Mircea, n.n.) era facut din lemnarie umpluta cu chirpici de pamant amestecat cu paie tocate”. Acestea erau materialele disponibile si nu trebuie sa raportam acest tip de cladiri la nivelul de civilizatie atins atunci de valahi.

De altfel, „orasul de lemn” tradeaza o folosire temporara, in locurile lor de bastina – majoritatea in zonele subcarpatice – boierii si Domnul avand conace trainice de zid, observatie valabila si pentru Palatul Domnesc, cum se poate remarca studiind cercetarile arheologice intreprinse in mai vechile capitale ale Tarii Romanesti. Spre deosebire de cladirile laice, pentru manastiri si pentru cateva biserici, locasuri cu destinatie permanenta, s-a folosit insa piatra de rau extrasa din vadul Argesului.