In salvari si cu islic. Biserica, sexualitate, casatorie si divort in Tara Romaneasca a secolului al XVIII-lea

DESCRIERE

Constanta VINTILA – GHITULESCU  |  In salvari si cu islic – Biserica, sexualitate, casatorie si divort in Tara Romaneasca a secolului al XVIII-lea

Humanitas, 2004, 2011

Editia a II-a revazuta si adaugita

||||

Extras din prezentarea autorului

Constanta Vintila –Ghitulescu este doctor in istorie si civilizatie la Ecole des Hautes Etudes en Science Sociales, Paris. Cercetator la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”. Profesor asociat la Faculltatea de Sociologie a Universitatii din Bucuresti. Colaborator la saptamanalul de cultura Dilema Veche. [...]

Extras din Partea intai – Privirea Bisericii Ortodoxe asupra familiei, Capitolul III – A fi si a parea: comportament , discurs, si marturii – Mijloace probatorii – (c) Cartea de blestem

Cartea de blestem face parte din procedura judiciara urmata de tribunalul ecleziastic in secolul al XVIII-lea. Ea se elibereaza de catre Biserica la cererea unui impricinat. Acesta o cumpara ori de la mitropolitul tarii, ori de la un episcop. Carti de blestem pot fi date si de marii patriarhi ai momentului, cartile acestora bucurandu-se de un mai mare prestigiu, dar la un pret ce creste pe masura reputatiei personajului. In 1805, boierul Mihai Barbatescu plateste 3 taleri si jumatate logofatului Mihalache de la Mitropolie care ii elibereaza o carte de blestem. Cercetarea debuteaza deseori cu citirea unei carti de blestem in mijlocul mahalalei sau al satului. Alteori citirea are loc in biserica parohiala pentru a acorda o mai mare solemnitate actului ca atare. Preotul insarcinat cu efectuarea anchetei primeste misiunea de a citi cartea de blestem tare si in auzul tuturor, „din porunca Sfintiei Sale Parintelui Mitropolit s-au cetit aceasta carte de blestem si cu groaznica afurisanie intru auzul tuturor vecinilor mahalagii sau preotilor din mahalaua Brezoianul”. Ea este nenominala si se adreseaza tuturor celor care au vazut, au auzit, au aflat despre traiul celor implicati intr-un proces, despre „pricina acelor zvonuri de au fost cu adevar sau de n-au fost” sau despre „umbletele jupanesei” sau „ale sus numitului sot”. Scopul declarat al acestor acte este de a afla adevarul in cercetarea anumitor pricini.

Un groaznic blestem se arunca asupra celor care ar ascunde adevarul sau care ar marturisi stramb. Blestemul se construieste astfel: „Iata ca vi s-au facut de la Smerenia Noastra aceasta carte cu mare blestem si cu groaznica afurisanie asupra voastra. Si de sa fie asa si temandu-va de Dumnezeu si de sufletele voastre de veti marturisi adevarul cine precum veti sti si va fi sa fiti iertati si blagosloviti, iar de  care cumva, adica cine din mahalagii si vecini imprejurusi veti sti de faptele acestii femei de iaste curva si ce felu de trai si de viata au intre ei, care va tagadui adevarul, acela sa fie proclet si afurisit de domnul nostru Iisus Cristos si de 318 sfinti parinti de la Nichea si de sfintele soboare (concilii), asijderea si de smerenia noastra. Hierul si pietrele sa sa topeasca si sa sa rasipeasca, iar trupul aceluia dupre moarte sa ramaie intreg si nedezlegat. Parte si lacuire sa aiba la un loc cu Ariia, sa mosteneasca bubele lui Ghezeu si sa-l loveasca cutremurul si suspinul lui Cain. Si pana nu va marturisi adevarul iertaciune nu va lua. Aceasta scriem, Grigore al Ungrovlahiei.”

Cei vizati marturisesc de teama unei excomunicari sau a unei pedepse spirituale in cealalta lume. Dincolo de consecintele groaznicului blestem valabil mai ales dupa moarte, afurisenia atrage dupa sine consecinte imediate, excluderea individului din comunitatea credinciosilor. Pentru o anumita perioada de timp si chiar pentru toata viata, individul nu mai are acces in biserica, iar preotul refuza sa-i oficieze ceremoniile religioase prezente in viata unui crestin. Unii se arata cu adevarat prinsi de implicatiile spirituale ale cartii de blestem si, desi accepta sa depuna marturie, nu vor sa primeasca blestemul, ei nu vor sa-si incarce sufletul cu blestemul si cu afurisenia lansata de ierarhul bisericii; altii marturisesc stramb fara sa se teama de ce va veni dupa moarte.

Acest tip de document constrangator surprinde modul de functionare al unei societati. Prin cartea de blestem, satenii si mahalagii sunt obligati sa spuna ceea ce au vazut, ceea ce au auzit, ceea ce au aflat din barfa cotidiana, cu alte cuvinte, ea ii invita pe enoriasi sa se supravegheze, sa intervina, sa denunte. Dar nu intotdeauna o carte de blestem duce la finalizarea faptelor si la aflarea adevarului, uneori ea nu este decat un inceput pentru alte carti de blestem, pentru alte infatisari in fata justitiei.

Extras de la p. 308

La randul lor, femeile din popor se amsteca cu ostenii straini prezenti in tara fara sa tina prea mult seama de culoarea uniformei. Safta, din mahalaua Podul Calicilor, umbla in „voile inimii ei”, parasindu-si sotul la fiecare nou razboi si odata cu aparitia ostenilor in capitala. Marco, dulgherul din mahalaua Podul de Pamant, cere separarea de sotia lui dupa opt ani de casatorie, perioada in care a tot incercat „s-o stapaneasca” si cu binele, si cu raul. „Neastamparata la un loc”, dupa cum o descriu vecinii, Ancuta a profitat de inceputul razboiului pentru a pacatui cand cu turcii, cand cu nemtii, uitand sa mai dea pe acasa. Cand in sfarsit o prinde, sotul cere ajutorul strajii si o inchide la „grosul” spatariei timp de sase saptamani. Dupa aceasta perioada, o iarta si o reprimeste acasa. La putina vreme, „Viind armiia nemteasca in Bucuresti a mai sezut numita ca trei luni de zile cu barbata-sau si incardosindu-se cu nemtii au avut intalnire cu dansii in cata vreme au fost nemtii aici”, povestesc vecinii. Ei marturisesc, totodata, ca si-au dat seama de umbletele femeii inca de la inceput, dar, ca si sotul, au trecut cu vederea. Femeia-curva se afla la discretia tutror. Ea poate fi intemnitata, batuta, insultata, batjocorita. Tratamentul ii este aplicat de sot, de straja, de sobor, de mitropolit, de domnie.

Ce se intampla cu amantii? Prinsi, ei sunt batuti zdravan de catre soti si vecini, iar daca straja intervine, pe langa bataie, ibovnicii sunt intemnitati cateva zile, dupa care platesc gloaba pe pacatul trupesc si reprimesc libertatea. Ion Ghica consemneaza un alt procedeu valabil, mai ales, in spatiul urban si in randul mestesugarilor. Sotul inselat actioneaza in functie de breasla careia ii apartine, folosind ca instrumente ale torturii si ale razbunarii chiar uneltele meseriei lor: astfel, macelarii au obiceiul sa „umfle pe galanti cu teava, ca pe berbeci si-i trimetea acasa in caruta”; croitorii isi utilizeaza foarfecele pentru a-i scopi pe nefericiti; iar bacanii ii despoaie pe intrusi, ii ung cu catran din cap pana-n picioare, le pun o pereche de coarne si rastigniti pe un drug, cu un calus in gura, ii plimba biciundu-i pe ulitele mahalalelor; sau amantii unsi cu miere si legati la „stalpul infamiei”, sunt lasati prada mustelor si viespelor o zi intreaga. Ce este important in tot acest ritual dezonorant care se aplica fara distinctie oamenilor simpli si fiilor de boieri? Latura publica este bine pusa in evidenta si toate aceste sanctiuni includ plimbarea pe ulitele mahalalelor in vazul tuturor. In al doilea rand, se remarca cruzimea fara margini si umilinta la care este supus amantul.

Discursul sotului inselat se contureaza in jurul necinstei suferite ca urmare a conduitei femeii care prin dezmatul i-a adus defaimarea oamenilor. Acest sentiment al onoarei este foarte puternic la toti cei care au o oarecare bunastare materiala si deci o reputatie de aparat si de mentinut in interiorul comunitatii, fie ca sunt tarani instariti, fie ca sunt negustori sau mici boieri. Se contureaza astfel onoarea boierilor, cea a negustorilor (care ii include si pe mestesugari) si onoarea taranilor. Fiecare grup social are anumite reguli in jurul carora se coaguleaza conceptul de onoare, dar toate au in comun puritatea feminina pe care fata trebuie sa o aiba inainte de nunta, iar in calitate de sotie s-o pastreze. „Nu si-a purtat cinstea ca o negustoreasa” se plange Cristea cupet de sotia lui, Stanca, mitopolitului Neofit la 27 noiembrie 1740. Si pentru ca „a calcat cinstea barbatului ei”, Stanca pierde nu numai dreptul la recasatorire, ci si zestrea si darurile dinaintea nuntii. Radu, taran instarit din Barasti, judetul Teleorman, isi alunga sotia imediat ce o prinde cu sluga din casa, care in absenta lui ii lua locul in patul conjugal. Om de cinste si cu chiverniseala, Radu nu vrea „sa sufere defaimarea oamenilor” si cere despartire. De regula, soborul insista pe iertarea primei greseli si pe impaciuirea partilor, cerand sotilor „sa treaca cu vederea de data aceasta” si sa spere in indreptarea femeii. Prima gresala are drept cauza tineretea si, dupa parerea oamenilor bisericii, ea ar trebui iertata de catre soti. Tineretea este definita ca „varsta a patimilor si a lipsei de intelepciune”. In plus, femeia, prin natura ei, cade mai lesne in pacat, ea este mult mai vulnerabila in fata ispitei; barbatul trebuie sa tina cont si de aceste aspecte atunci cand se confrunta cu problema desfraului feminin. Argumentele, culese din codul de legi si din Evanghelie, sunt folosite de clerici in incercarea de a pastra cuplul si a evita separarea care desori este ceruta la foarte scurt timp dupa casatorie. Sotilor li se atrage atentia ca au misiunea de a fi invatatorii, protectorii si aparatorii femeilor din familiile lor. Unii soti cedeaza in fata insistentelor si argumentelor, din rusine, din teama, dar, din nou acasa, viata lor se transforma intr-un calvar, astfel ca dupa alte cateva luni, cer separarea.