Dunarea. Fluviul imperiilor, Andrei Sarii

DESCRIERE

ANDREI SARII | DUNAREA: FLUVIUL IMPERIILOR Traducere de MARIA SIRGHE POLIROM, 2017 Extras din capitolul 13 – Dunarea.

La hotarul de rasarit “Si de-i vreme buna, rea,/ Mie-mi curge Dunarea,/ Numai omu-i schimbator,/ Pe pamant ratacitor.” – Mihai Eminescu, “Revedere”, 1879 Autorul romanului Dracula(1897), scriitorul irlandez Bram Stoker, nu si-a batut capul cu descrierea peisajelor dunarene, poate si din cauza ca nu le-a vazut niciodata. Orice teritorii la est de Budapesta i se pareau, ca de altfel majoritatii intelectualilor occidentali din acea vreme, niste meleaguri nedelimitate etnic, populate cu fiinte din lumea aceasta si de pe lumea cealalta.

Mai importanta decat orice definitii geografice era perceptia foarte raspandita despre Romania (si despre Balcani, ca si despre sud-estul Europei in general) ca un spatiu geopolitic vesnic framantat, “un butoi cu pulbere”, un teritoriu in care domneste violenta, de unde pornesc mereu razboaie locale sau generale, fluxuri de refugiati si emigranti, necazuri si saracie. Asemenea conceptii au luat nastere in secolele XVIII-XIX, cand, dupa cateva veacuri de dominatie otomana, Europa crestina redescoperea si redefinea peticul sau de pamant sud-estic.

Pe masura ce armatele sultanului slabeau si se retrageau spre Bosfor, in Balcani se conturau tot mai clar granitele politice. Insa in cabinetele cu plafoane inalte ale politicienilor si in saloanele aristocratice cu lustre stralucitoare, acest teritoriu a provocat mari rezerve si neincredere, in special pentru ca locuitorii sai, dupa cum se credea, aveau prea putine dintre virtutile cu care se impauna lumea civilizata – ordine, curatenie, autocontrol, respectarea legilor, simtul dreptatii, institutii sociale eficiente. Conduita bastinasilor, simpatici, dar neciopliti, nu corespundea ideii de lume crestina “civilizata”, lume care, pentru prima data de la caderea Constantinopolului, a reintrat in posesia pamanturilor din sudul cursului inferior al Dunarii.Sustinand aceasta campanie istorica, intelectualii occidentali, inclusiv Stoker, au construit din periferia sud-estica a Lumii Vechi imaginea unei “Alte” lumi, situata langa “Noi”, o lume apropiata, dar straina. Inferioara.

In Romania, oamenii reactioneaza cu indreptatita suparare la acest dispret si din cauza faptului ca nu vor sa uite si nu inceteaza sa repete: civilizatia europeana, cu care va umflati in pene atat de tare acum, a inceput, printre altele, si de aici. Aici, si nu in alta parte aceasta civilizatie a reusit in perioada decisiva sa-si protejeze realizarile si traditiile, atunci cand Europa Occidentala, in amurgul Evului Mediu, a ajuns sub stapanirea barbarilor de ieri. Aici, pe aceste intinderi, crucea crestina a iesit biruitoare dupa multe batalii sangeroase impotriva semilunii islamice, iar contributia la victoria comuna a popoarelor din prima linie, care si-au pierdut pentru multa vreme statalitatea sau nu au dobandit-o deloc, ramane insuficient apreciata.