Ce vrem noi femeile de Isabel ALLENDE
- Cod produs:SC_00316
- Autor: Isabel Allende
- Editura: Humanitas
-
35,00 lei
DESCRIERE
Isabel ALLENDE
Ce vrem noi, femeile?
Despre dragostea nerabdatoare, viata lunga si ursitoarele bune
HUMANITAS FICTION, 2020
Seria de autor coordonata de Denisa COMANESCU
Traducere din spaniola de Cornelia RADULESCU
Pret 27,00 Lei
Extras/ pp. 7-8
Nu exagerez spunand ca am fost feminista inca de la gradinita, inainte ca acest concept sa ajunga in Chile. M-am nascut in 1942, deci vorbim de niste timpuri antice. Cred ca revolta mea impotriva autoritatii masculine isi are originea in situatia mamei mele, Panchita, pe care sotul a parasit-o in Peru cu doi plozi in scutece si unul nou-nascut in brate. Ceea ce a silit-o sa ceara refugiu in casa parintilor ei din Chile, unde mi-am petrecut primii ani ai copilariei.
Casa bunicilor mei, situata in cartierul Providencia, pe atunci unul rezidential, insa acum un labirint de pravalii si birouri, era mare si urata, o monstruozitate de ciment, incaperi inalte prin care tragea curentul, pereti plini de funingine de la sobele pe baza de kerosen, mobilier spaniol facut sa dureze un secol, draperii grele din catifea rosie, portrete oribile ale rudelor raposate si gramezi de carti pline de praf. Aripa din fata a casei era senioriala. Cineva se sttraduise sa confere un aer de eleganta salonului, bibliotecii si sufrageriei – dar erau arareori folosite. Restul casei era regatul dezordonat al bunica-mii, al copiilor (cei doi frati ai mei si cu mine), al slujitoarelor, al celor doi sau trei caini de rasa incerta si al pisicilor pe jumatate salbaticite care se reproduceau necontrolat sub racitor; bucatareasa ineca puii intr-un lighean din curte.
