Aurelia Balan Mihailovici | Taina sensului in lexicul romanesc. Raspunsuri la cautarile si indoielile noastre profesionale

DESCRIERE

Aurelia Balan Mihailovici  |  Taina sensului in lexicul romanesc. Raspunsuri la cautarile si indoielile noastre profesionale

Editura EIKON, 2018

||||

Extras din In loc de prefata

Ca lexicolog si lexicograf mi-am pus multe intrebari, mai ales atunci, cand consultam dictionarele noastre, adesea, ma contraria etimologia ambigua, sau greu de acceptat.

Am inceput sa ma documentez avand in vedere civilizatia bizantina, prezenta din primul mileniu pe teritoriul locuit de romani, pe baza documentelor ce atesta crestinarea noastra din primele secole. Biserica si armata au fost institutii create dupa modelul roman si apoi bizantin, ceea ce se poate demonstra prin terminologia utilizata in aceste institutii. Asa s-au nascut intrebarile si cautarea a noi porti spre a ajunge la o etimologie pe care sa o motivam notional, semantic si fonetic. Asa s-au nascut cateva studii pe care  le-am dactilografiat sub forma unor articole, pe care le trimteam colegilor mei, cercetatori sau profesori universitari romani si straini. [...]

Avem o istorie a culturii si civilizatiei crestine, bazata pe documente si nu putem accepta imprumutul termenilor referitori la proprietatea pamantului, administrarea teritoriului si a terminologiei ecclesiastice, termeni proveniti din latina si greaca, limbi de cult si administratie, inainte de introducerea liturghiei slavone si a limbii slavone in cancelariile voievodale. Strainii s-au asezat mult mai tarziu pe teritoriul Europei orientale, mai ales vecinii nostri, ale caror state s-au format pe o arie ce avea acelasi substrat de cultura indo-europeana, si in care anumite procese lingvistice se puteau produce simultan. Istoria, documentele, inscriptiile, acumularile descoperirilor arheologice, in ultimele decenii ale secolului XX, toate sunt graitoare pentru a depasi mentalitatea dominanta a lingvistilor, romani sau straini, din secolele anterioare.

Trebuie retinut in cercetarea lexicului romanesc „ca nu noi suntem stapanii limbii, ci limba este stapana noastra”, dupa afirmatia lui Mihai Eminescu, deoarece avem o istorie a civilizatiei arhaice si nu am imprumutat termenii referitori la proprietatea pamantului si la administrarea teritoriului, nici de la strainii care s-au asezat mult mai tarziu pe aceste meleaguri, si nici de la vecinii nostri. [...]

Dupa descoperirea operei filosofului Constantin Noica, fiind impresionata, i-am scris opiniile mele, in urma lecturii cartilor sale, aparute in ultimii ani ai vietii, carti in care s-a reliefat iubirea sa pentru limba romana si spiritualitatea romaneasca  profunda, adica filosofia devenirii intru fiinta, a fiintarii, a devenirii intru fii ai lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos. Aceasta cautare asidua, in afara Academiei Romane si a institutelor ei, s-a facut printr-o motivatie strict profesionala, avand directia cercetarii stiintifice, mai ales in stiintele umaniste, intr-o societate in care filosofia metafizica a fost inlocuita de materialismul dialectic, si odata cu aceasta schimbare, a fost inlaturata istoria traditiei spirituale romanesti, inclusiv a Bisericii, fauritoare de cultura in cea mai autentica traditie europeana. Excluderea istoriei institutiilor, pastratoare ale culturii si spiritualitatii bizantine, in spatiul romanesc, a insemnat o cerecetare asupra manuscriselor slavone, incepand cu secolele al XIV-lea si al XV-lea. Nu s-a tinut seama de faptul ca la sfarsitul secolului al XII-lea si prima decada a secolului al XIII-lea, exista principatul (taratul) roman-bulgar, condus de Ionita Asan – Caloian (1198-1207), cu capitala la Tarnovo, stat mentionat in manualele de istorie, Taratul romano-bulgar.

Este cunoscut conflictul intre jurisdictia ecclesiastica latina si puterea imperiala bizantina, in zona din Sudul si Nordul Dunarii. Sigur documentele istorice lipseau sau nu erau cercetate. Istoria vocabularului s-a facut numai pe baza comparatiei cu limbile cu care aveam relatii de vecinatate. Prin scrisoarea Papei Inocentiu al III-lea catre Ionita Asan, putem dovedi organizarea bisericii noastre dupa legislatia bizantina de la Constantinopol. Scrisoarea Papei, trimisa Principelui Valah, are un continut elogiativ si tine seama de cresterea puterii personale a lui Ionita Asan – Caloian si a statului sau in zona pe care o conducea. Redam scrisoarea Papei Inocentiu, trimisa lui Ionita Asan.

„Nobili Viro Johannitio”, decembrie 1199

„Noi, stiind ca stramosii tai erau la origine din neamul Romei si ca tu esti urmas, atat de sange nobil, cat si ca porti sentimente de sincera credinta Scaunului Apostolic, deci cu drept de succesiune, ne-am propus de multa vreme sa-ti scriem sau sa-ti trimitem reprezentantii nostri.”