Icoana Sf. Mare Mucenic Pantelimon - Icoana cu foita de aur

Andrei PIPPIDI | Case si oameni din Bucuresti. Volumul I

0 opinii / Scrie o opinie
  • 37,00 lei

SAU
ne puteti contacta si la: 0751 166116

DESCRIERE

Andrei PIPPIDI    |    Case si oameni din Bucuresti. Volumul I

HUMANITAS, 2008, 2012

||||

Extras din capitolul Misterele Bucurescilor

Acesta era titlul unui roman din 1862, inspirat din foiletonul foarte popular pe atunci al lui Eugene Sue: in stilul Misterelor Parisului scriau si N. Filimon despre Gentilomii de mahala si imitatorul sau, autorul Ciocoilor noi, Grigore H. Grandea. Un avocat, I.M. Bujoreanu (1834-1899), a avut ideea de adapta si localiza in capitala Principatelor de curand unite o poveste cu peripetii romantice. Mi-am amintit de de titlul acestor „novele” de demult, care nu erau inca „tele”, numai ca sa spun ca Bucurestii au si astazi „misterele” lor, adica ascund, prin cotloane carora trecatorul nu le da atentie si in dosul unor usi care se deschid rar, situatii ciudate.

Nu se poate sa nu cunoasteti strada Sfintii Voievozi, una dintre cele frumoase si, in general, bine pastrate. Se intinde de la biserica din Calea Grivitei, care i-a dat numele, pana la piateta dintre General Manu si Cronicarul Moxa, acea piateta in mijlocul careia este o fantana ocolita de troleibuze care vin si pleaca spre Gara de Nord. La nr. 24, o firma, „Biblioteca Nationala. Rezerva Nationala de Publicatii”, ar putea trezi curiozitate, daca intrarea in curte n-ar fi astupata de porti de tabla, inalte de un stat de om. Casa n-are etaj, peretele dinspre strada e ornat cu stucaturi: fara sa fie originala ca arhitectura, cladirea isi arata, pe tencuiala cam scorojita, varsta de aproximativ un secol.

Autorizatia cu care eram inarmat si amabilitatea interesata a pazniculuide acum sapte ani (o mai fi acelasi?) mi-au deschis drumul. Am descoperit atunci ca intrasem intr-un depozit de carti confiscate. Erau pe acolo si ziare vechi, colectii incomplete din publicatiile partidelor comuniste din Romania, Franta, Italia, Uniunea Sovietica, din care am luat ce putea fi util pentru Institutul de Istorie Recenta. Dar in cele vreo cinci camere rafturile erau pline de literatura interzisa, de „fond special”. „Nu intrati acolo, sunt numai carti unguresti”, mi s-a spus despre una din incaperi. Nu erau numai in limba maghiara, erau multe in latineste: erau biblioteci de manastiri catolice din Ardeal. Acelasi ghid mi-a aratat cu mandrie o alta camera: „Aici avem tot Iorga!”. Chiar daca nu era tot, am rasfoit cu emotie cartile. Mi-erau toate cunoscute, cum sa nu? Era depozitul tipografiei de la Valenii de Munte, asa cum ramasese in 1940. In 1947, masinile, al caror inventar il am, fusesera sparte cu toporul si literele azvarlite in apa Teleajenului. Intamplator, una dintre masini, care inca mai functiona fusese fabricata la Heidelbeg in anul razboiului nostru de independenta, asa ca locul ei ar fi la muzeu.

1025 (3)

SPECIFICATII

An aparitie 2008, 2012