Aici odihneste Arthur de Philip REEVE
- Cod produs:CT_05412
- Autor: Philip REEVE
- Editura: Polirom Junior
-
44,95 lei
DESCRIERE
Philip REEVE
Aici odihneste Arthur
POLIROM JUNIOR, 2022
Traducere din limba engleza de Iulian BOCAI
Extras/ XXXIII
Aproape in fiecare noapte, cand Arthur era plecat, Gwenhwyfar se intalnea cu Bedwyr. Sosise toamna. Pomii erau plini de fructe. Cu toate ca trecusem de recolta merelor, oastea lui Arthur intarzia sa apara, zi dupa zi, cerul ramanea senin, soarele galben, iar norii pluteau fara incetare pe deasupra cetatii, ca o flota iesita pe mare. Incetul cu incetul am inceput sa ne ingrijoram. Ne asteptam ca in orice clipa sa se strice vremea si sa se intoarca Arthur.
Si totusi, aproape in fiecare seara, stapana mea se intalnea cu Bedwyr. Si de fiecare data o insoteam. Stia ca-i stiu secretul si cred ca-i facea placere. Uneori, ma privea cu o urma de mandrie in ochi, de parca ar fi vrut sa-mi spuna: Nu sunt atat de batrana si haina pe cat credeai, nu-i asa, Gwyna? Dar in cele din urma, nu-mi spunea decat s-o astept afara. Apoi intra in bezna din templu.
Fireste ca nu asteptam. Ma tineam dupa ea. Ma ghemuiam printre ruine si ferigi si-mi ciuleam urechile, ca sa dau un inteles soaptelor de peste apa galgaitoare a izvorului.
„Ce facem cand se intoarce Arthur?”
„De unde stim c-o sa se intoarca? Poate il omoara cineva, asa cum l-au omorat pe Valerius. Poate ca razboinicii se vor intoarce impotriva lui.”
„Nu cred. E un lider puternic. E invincibil.”
