Icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului - Sfantul Munte Athos

Vechile drumuri. O calatorie pe jos de Robert MACFARLANE

0 opinii / Scrie o opinie
  • 49,95 lei

ne puteti contacta si la: 0751 166116

DESCRIERE

Robert MACFARLANE

Vechile drumuri. O calatorie pe jos

POLIROM, 2022

Colectia Hexagon – Cartea de calatorie

Traducere din limba engleza de Roxana TRUTA

 

 

Extras/ Partea I, Pe drum (Anglia), 1. Urma

Inca doua zile pana la solstitiul de iarna; anul se pregateste sa intoarca foaia. De-a lungul acelei zile friguroase, orasul si satele din imprejurimi lancezeau in nemiscare. La cinci grade sub punctul de inghet, pamantul era pregatit de vreme rea. Zapada acumulata in nori parea ca nu vrea sa cada. Scolile din suburbii erau inchise, oamenii stateau inchisi in case, trotuarele erau inghetate bocna, iar pe strazi era polei. Soarele arunca o lumina palida pe bolta cerului. Apoi, chiar inainte de lasarea intunericului, a inceput sa ninga. A tinut-o asa mai bine de cinci ore, iar stratul de zapada crestea cu cativa centimetri in fiecare ceas.

In seara aceea incercam sa lucrez la biroul meu, dar gandul imi tot fugea la ninsoare. Ma intrerupeam intruna, ridicandu-ma sa privesc pe fereastra. Zapada cadea prin dreptul luminii portocalii a unui stalp de iluminat, iar fulgii dolofani pareau niste scantei imprastiate de un furnal.

Ninsoarea s-a oprit in jurul orei opt seara. Un ceas mai tarziu, am iesit sa ma plimb, luand cu mine o sticla de whsiky ca sa-mi tina de cald. Am mers aproape un kilometru pe drumuri neumblate, pe care zapada asternuta era curata si fara urme de pasi. Casele deveneau tot mai rare. Unele nu aveau draperiile trase; eram martorul serilor petrecute in familie, al jocului de umbre si lumini al televizoarelor si al murmurului lor nedeslusit.